Zice o vorba veche din batrani: “Life sucks and then you die!”
Mare adevar… ar trebui inscriptionat in piatra si pus la loc de cinste in piata centrala a fiecarui oras.
Mare adevar.
Partea interesanta e ca viata nu a devenit de rahat in ultimele 5 minute, ea este de rahat de la inceputurile istoriei…
Daca ai avea o masina de calatorit in timp si te-ai duce in Roma antica ai descoperii, in urma unui sondaj, ca…. Life sucks! Adica… in pusca mea… nici macar bude normale nu au bietii oameni…
Daca mergi si mai departe in trecut, la oamenii pesterilor… ce crezi ca ai sa descoperi? Ai ghicit… life sucks! Meniul de la cina din seara asta… rabdari prajite unse cu foame.
Te intorci in prezent si ce descoperi, un prieten iti trage o teapa, un sef te trateaza ca pe hartia igienica. Oameni care vor sa-ti faca rau, fara nici un motiv intemeiat.
Life sucks!
Aaa… si sa nu uitam… cand apuci sa te dezmeticesti putin si incepi sa intelegi cum functioneaza viata… te trezesti ca mai ai prea putin de trait.
Life sucks and then you die.
Mare adevar.
Apoi vezi oamenii fericiti si simti ca ceva e in neregula…
Ce naiba, astia nu vad ca viata-i de rahat?
Intradevar, unii nu mai vad rahatul… absorbiti de ceva ce-i captiveaza cu adevarat… sufera o ingustare a campului vizual. Incerici sa le explici cum stau lucrurile si par a nu te auzi… poate sunt neatenti, ascultand inca ecourile momentului cand inima lor a ratat o bataie.
Altii vad tot rahatul si zambesc. Inteleg natura lumii si stiu ca in toti cei din jur e ascunsa scanteia divinitatii. Stiu ca tot egoismul, rautatea si indiferenta ce par a inunda lumea nu-s decat produsele fricii.
Orbi rataciti pe drumul spre casa, ciocnindu-se involutar unul de celalalt, calcandu-se pe bataturi.
Constienti de aceasta realitate, isi pastreaza ochii larg deschisi si lumina zambetului pe fata. Fac slalom printre erorile celor din jur si incearca sa-i trezeasca pe cei ce sunt pregatiti.
Zambetul lor este alimentat de constientizarea libertatii umane de a iti alege atitudinea. Inteleg ca daca cei din jur au atitudinea dictata de vreme sau de cine stie ce cucui capatat din ultima ciocnire, datoria lor este sa-si pastreze atitudinea dictata de partea cea mai intima din ei, de sclipirea de divinitate.
Si isi acordeaza ritmul vietii la pulsul viu al erelor, glorificati de oportunitatea de ai fi aici, ACUM.
Inteleg ca nu lungimea vietii conteaza ci profunzimea ei.