Saracia este voluntara

Un vechi proverb arab spune:

Daca ai mult, daruie din averea ta;
Daca ai putin, daruie din inima ta.

Eu cred ca a fi sarac inseamna a nu putea darui.

Am intalnit oameni cu sume ridicol de mari prin banci dar care sufereau de o saracie cronica. Referindu-ma la o astfel de persoana, am spus candva “saracul X” si imediat am primit o replica de genul “Da… sigur… as vrea sa fiu si eu pe cat de sarac este X…” Credeti-ma, nu vreti. Nu e nimic mai groaznic decat un suflet gol.

Multi nu inteleg ca atat saracia cat si bogatia sunt stari ale mintii. Esti pe cat de sarac sau bogat alegi sa te vezi.

Citisem pe undeva o poveste in care un calator intalneste un intelept pe drum. Desi era imbracat saracacios, cu haine jerpelite, inteleptul se juca vesel cu un diamant, admirand reflexiile lui policolore. Calatorul, macinat de lacomie, se uita in jur, nu era nimeni, se duce direct la intelept si-i spune: “Da-mi diamantul!” Inteleptul, cu zambetul pe buze, i-l intinde fara sa ezite. Calatorul il ia si fuge dar dupa cativa pasi se opreste si se intoarce inapoi la intelept. Ii intinde diamantul si-i spune. “Vreau mai degraba acel ceva ce ti-a permis sa renunti atat de usor la piatra aceasta pretioasa.” Si a ramas la intelept ca discipol.

In perioada aceasta de criza este fenomenal de usor sa te simti sarac. Dar saracia aceasta este o iluzie. Esti pe cat de sarac alegi sa te simti. E o saracie voluntara. O saracie ce exista doar prin ignorarea comorilor fara de pret din interior.

Iata un filmulet scurt ce poate oferii o perspectiva mai clara:

Filme de genul acesta ma fac sa cant si eu cu cei de la Mike & The Mechanics:

Oh Lord I’m a poor man
With all the riches I can hold
I’m a beggar
And I’m sitting on a beach of gold