Depresia cronica

Toate lumea trece prin depresii, prin perioade de tristete, necaz, lipsa de chef, lipsa de placere, etc.
Majoritatea cad jos si se ridica, mai devreme sau mai tarziu. Viata isi reia cursul. Nu despre genul acesta de depresii vreau sa vorbesc aici.

Vreau sa vorbesc despre distimie (depresia cronica). Este una dintre cele mai handicapante boli ce pot afecta o persoana. Este o boala la fel de serioasa pe cat este diabetul.

Datorita simptomatologiei similare cu starea depresiva normala, este adesea subdiagnosticata si lasata netratata. Efectul este devastator boala rapind “viata” din viata oamenilor, transformadu-i adesea in veritabile fantome.

In formele avansate, sunt activati centrii neuronali ai suferintei, efectul fiind similar cu perceptia unei forme de durere fara sa simti o manifestare fizica sau o localizare a durerii respective. Este perceputa doar suferinta.
Cand suferinta devine prea ridicata, multe persoane aleg sa o curme brusc prin sinucidere.

Eu nu stiu de cand o am, pare a fi cu mine de o vesnicie. In ultima vreme am studiat-o mai mult si am sa continui sa o studiez probabil cat o sa traiesc.

Este, cum ii spuneam unei prietene, “My Death Star” , Death Star of Depression.
Am sa-i gasesc planurile, slabiciunea, si apoi am sa o distrug.

Pana reusesc sa compilez eu informatiile, cateva resurse pentru curiosi:

1. Prezentarea lui Robert Sapolsky. Descrie mecanismul biochimic si psihologic de aparitie si mentinere a distimiei.
2. e-couch. Programul online creat de Australieni pentru combaterea anxietatii si depresiei. Are nevoie de crearea unui cont dar este gratuit.

Din punct de vedere a lucrurilor pe care o persoana cu distimie le poate face pentru a imbunatatii situatia, urmatoarele au dat roade la mine:
1. Somn de calitate. O noapte in care dorm prost este cel mai adesea urmata de o zi proasta. Faceti orice pentru a imbunatati somnul.
2. Ceai/pastile de sunatoare. Am incercat mai intai pastile si m-am speriat de starea ciudata pe care mi-au dat-o. Le-am abandonat. Am incercat apoi ceai si starea ciudata tot a fost prezenta dar am reusit cumva sa continui cu ceai. Starea ciudata e prezenta doar in primele zile. Beau zilnic acum. Se pare ca sunatoarea nu functioneaza in distimie desi este eficienta in alte forme de depresie sursa.
3. Exercitiu fizic. Aici momentan am probleme dar cat am avut parte de mai mult exercitiu fizic eram mult mai bine.
4. Meditatia mindful. Inca nu am ajuns sa am o practica formala consecventa dar introducerea constientizarii in gesturile cotidiene a ajutat enorm. Am invatat sa nu mai lupt cu starile depresive si sa le las in pace. Trec mult mai repede acum.
5. Eliminarea alcoolului. Un pahar de vin la masa sau o bere in oras cu prietenii e ok. Tot ce trece peste, inrautateste lucrurile groaznic de tare. Recent, 3 beri intr-o seara mi-au dat peste cap 2 zile.
6. Socializarea. Discutiile cu prietenii ajuta. Nu-i nevoie sa discut despre depresie.

Cam atat deocamdata.

P.S. Am gasit mult confort in citatul urmator:  “If you are going through hell, keep going.” – Winston Churchill

35 replies on “Depresia cronica”

Nu cred ca o consideri o problema atat de serioasa pe cat zici. Pentru ca de exemplu, diabetul cu care compari depresia se trateaza la medic. La fel si depresia. Orice alta incercare cred ca este tratament ‘dupa ureche’. Mergi la psiholog, starea de care vorbesti este intr-adevar grava si are multe cauze. Pana nu le descoperi si pana nu le intelegi, nu poti sa scapi de ele, oricat ceai ai bea. Inconstientul este foarte complex, sa-l subestimezi este cea mai mare greseala pe care poti sa o faci. Iti zice asta cineva care este in terapie de 3 ani.
Ai grija de tine.

Am cautat un terapeut in care sa pot avea incredere. N-am gasit!
Cat despre tratamentul medicamentos serios… are rezultate destul de reduse (comparativ cu insulina) si are si efecte secundare destul de nasoale.

Ce pot sa zic?! E conform citatului “keep searching” :). Terapeutii sunt si ei oameni inainte de toate. E mare lucru ca faci TU ceva in sensul asta, insa nu este nevoie sa faci totul de unul singur. Daca iti pastrezi ncerederea in tine vei gasi (daca nu ai gasit deja) un terapeut cu care sa poti lucra.
Succes!

Foarte buna prezentarea profesorului Sapolsky…trec printr-o depresie de ceva vreme si este o experienta greu de digerat…si eu m-am gandit la terapie de multe ori dar niciodata nu m-am putut decide cu adevarat…simt ca ceva ma opreste…in alta ordine de idei, interesant blogul tau 🙂

Daca te hotarasti pe terapie, iti urez mai mult succes decat am avut eu. 🙂
Greu de gasit un terapeut care sa aiba ceva competenta reala in asa ceva.

Pana una alta poti incerca ce am enumerat aici.
Socializarea face minuni la mine. Am prieteni minunati. 🙂

O foarte apropiata cunostina a avut probleme cu depresia toata viata si, anul acesta, problema si-a atins culmea. Acum ia si medicamentatie si face si psihoterapie. Am cunoscut-o personal pe doamna psiholog si cred ca este foarte priceputa. Pot oferi referinte, daca e nevoie. 🙂 Cunosinta este mult mai bine acum, dupa cateva luni de tratament.

Si eu am mari probleme si ma lupt cu depresia de mai bine de 10 ani.
Am incercat cu diversi psihologi insa nu am fost multumita de niciunul 🙁

Si eu am depresie de vreo 6 luni.Acum am bucuria sa o am si cronicizata.La inceput nu simteam decat anxietate,depresia si-a aratat coltii mai tarziu.M-am internat intr-un spital am primit tratament si degeaba.E mai rau pe zi ce trece.Nu cred ca o sa-mi mai treaca vreodata chiar daca inainte de asta eram un om jovial si bucuros.Am 26 de ani si a depresia a pornit de la locul de munca,am fost nemultumit ,inconjurat de ticalosi care m-au lucrat si m-am suparat asa de tare dupa 5 ani de truda am nadusit si am fost ingenuncheat de societate.Vreau sa stiu daca exista o cale de scapare ,alta decat cea medicamentoasa pt. ca nu mai pot tolera medicamentele.Am probleme cu stomacul,abea pot manca.

Cata, sunt ceva solutii fara medicamente dar, daca esti pe tratament, este nevoie sa verifici cu medicul care ti-a prescris medicamentele.
Nu-i recomandata de nici un fel intreruperea nesupervizata a unui tratament medicamentos in asa ceva.

Pe partea nemedicamentoasa, ce am descris mai sus imbunatateste sensibil starea. Ce a mai functionat la mine a fost si reducerea semnificativa a stresului.
Orice poti face pentru a avea un somn mai bun sau mai putin stres…. se va simti intr-o imbunatatire a starii. Poate nu o imbunatatire dramatica si din prima… dar orice calatorie de 1000 de km incepe cu un pas.

da acum citeva zile am aflat si eu de aceasta depresie cronica ceva ani in urma chiar am comis sinucidere la care am fost salvata de medici va inteleg fff bine este un subiect fff delicat va doresc numai bine si we keep on touch pastram legatura

am trecut momente extreme de stresante ca drept rezultat mia cazut si parul pe parta dreapta din cap incercam sa fim tari dar aceasta societata individualista si rece ne cam distruge la locul de munca mau terminat psihic
si multe altele dati mi un sfat sanatos va multumesc

Din pacate, eu nu prea cred in sfaturi.
Fiecare dintre noi putem beneficia mult mai mult daca ne gasim propriile solutii incercand lucrurile pe care le descoperim in interior cand ne relaxam suficien pentru a ne auzi propria intelepciune.

In rest, elementele de biologie sunt cele mai accesibile: somn de calitate, miscare, dieta echilibrata.

Ce m-am chinuit 5 ani sa daram ,acum trebuie sa fac la loc si nu e treaba usoara dar si asa fara prea multa incredere in mine mi-am luat mistria si m-am apucat de tencuit ruina…

Am intrerupt tratamentul pentru ca ma omoarau mai mult pastilele decat depresia.Mai iau doar Xanax,e singurul medicament care ma ajuta si pe care il pot tolera cat de cat!Ma calmeaza.Cat despre anxiar sau zoloft ii pot eticheta cu titlul de asasini.Imi distrug stomacul,imi ies cratere pe fata…Stres nu mai am si totusi depresia e tot ocolo ca o capusa cu curu mare.Alte medicamente le refuz cu incapatanare de berbec fie ce o fi.Stau tot timpul cu gandul la depresie si la conditia mea, la cum eram inainte de jovial comparand cu cu prezentul si fiind fixat cu atentia la boala mai mult o alimentez decat sa-i tai capu!

Focalizeaza-ti atentia pe ce functioneaza, pe solutii. Exploreaza, vezi ce merge pentru tine.

Cat despre medicamente, vorbeste cu doctorul tau, sunt combinatii de medicamente mult mai bine tolerate. Poate cu un medicament in plus sau in minus, efectul va fi mult mai benefic.

Intr-un documentar despre depresie, una dintre persoane prezenta un pumn mare de pastile pe care le lua zilnic. Unele lucrau direct la cauzele depresiei altele lucrau la efectele secundare cauzate de medicamentele din prima categorie, altele lucrau la fortificare si la a furniza tot felul de nutrimente utile.

Exploreaza optiunile, cauta solutii mai bune.

Trec peste si fara medicamente.Oricum la mine alterneaza starile.Adica sunt episodice.Oricum buna idee ca ai infiintat forum ca mai discutam.De multe ori doctorii dau gres.Cu depresia trebuie sa lupti cu propriul buzdugan nu-i bine sa te indopi cu droguri.Mdaa,difera de la un personaj la altul.

Gata ,am scapat de depresie!Adorm greu si nu dorm cat trebuie dar in rest am revenit la normal.O incercare destul de grea oricum…depresia…Doamne ajuta!

Apropo de acest subiect, vroiam sa va sugerez site-ul depresiv.ro care pur si simplu m-a facut sa inteleg exact despre ce este vorba atunci cand vorbim despre depresie. Un site super!

Ma scuzati, dar dar eu am ales alta cale da a-mi trata depresia…o depresie de o violenta neinchipuita. Dureri “psihice” (de fapt sufletesti) dincolo de pragul durerii fizice….
Am inteles de la inceput ca este vorba despre “mania Lui Dumnezeu” sau “urgia Lui”. Am studiat mult….am refuzat orice tratament medicamentos……singura vindecare a fost spovedania.
Pana nu veti merge la preot sa va usurati de acea “materie” din mintea voastra nu veti scapa de depresie. Caci gandul este o forma de materie….de fapt originea lui. Gandurile se nasc din ceea ce adunam in sufletul nostru …..fiecare clipa a vietii noastre se transforma in “materie” sufleteasca….Depresia este “vesnica” . Medicamentele sunt un fel de anestezic al trupului, dar depresie ramane in sufletul omului si singura cale de a ne debarasa de ea este spovedania la un duhovnic ortodox.
Nu va mai chinuiti in zadar…luati un indrumar de spovedanie si mergeti la un duhovnic. Scrieti-va greselile (pacatele) pe o hartie, caci nu va fi usor sa le spuneti la spovedanie….sa vedeti cum toata fiinta voastra va lupta impotriva ….eu m-am dus aproape in genunchi…toata vointa mea era impotriva……nu stiu cum am reusit sa ajung……Dar cand am ajuns , desi imi scrisesem totul pe hartie, tot am sarit o fapta ….nu am putut sa o spun..mi s-au blocat toate puterile de a vorbi.
Ceea ce a urmat a fost si mai groaznic..a trebuit sa astept inca cateva zile pana sa ma spovedesc iar si atunci am spus si prostia asta.
Abia atunci au inceput sa slabeasca toate duerile. Nu a fost usor, dar in nici doi ani m-am vindecat de toate . Ascultati de duhovnicul la care veti merge si veti scapa de toate depresiile.
Depresia este mustrarea Lui Dumnezeu, avertizarea Lui. Depresia este fata greselilor noastre….fata ascunsa a greselilor (pacatelor). Depresie transcede natura fizica a trupului, nu are legatura cu trupul. Mare pacat ca lumea nu merge la duhovnic…este atat de simplu si atat de absoluta vindecarea…mare pacat pentru toata suferinta in zadar.
Ma simt dator sa spun cum am scapat eu de acel cosmar fara sfarsit….Mergeti si la duhovnic si folositi-va si de ajutorul medicinei, al doctorilor, dar trebuie sa ne recunoastem greselile inaitea Lui Dumnezeu.
Caci si depresie este un sem ca Dumnezeu vrea sa ne vindece. Caci altfel am ramane in starea de nepasare pana in clipa mortii ….si atunci tot de depresie am da.
Incercati si asta , oricum nu aveti nimic de pierdut. Era o vorba…daca am crezut in Dumnezeu si nu exista nu am pierdut nimic…..dra daca nu am crezut si exista, atunci am pierdut totul!
Dumnezeu sa ne ajute!

Dan, daca pentru tine a functionat spovedania, super fain!

Eu nu cred in zeitati. Pana la urma am gasit un terapeut bun si m-a ajutat sa inteleg mai bine ce se intampla. Acum sunt mult mai bine.

Eu una sufar de depresie cronica de 20 de ani,de cand m-am casatorit.De fapt de cand am constientizat ca de fapt viata nu-mi ofera NIMIC,pe niciun plan.Probabil sunt una din cele mai ratate persoane…Trist si jenant..Sunt genul care isi pune intrebari,cauta raspunsuri si desi sunt cerebrala,realista,buna,corecta,binevoitoare,pozitiva,…uite ca viata nu vrea sa-mi ofere niciun motiv de bucurie,niciun motiv de zambet de atatia ani…Vreau doar sa inteleg de ce,cu ce am gresit.Ma uit in jur la toti si vad uimita ca exista infinit de multe persoane care nu merita sa fie fericite si implinite si totusi sunt,culmea.Si eu,un om bun si inimos,fragil si delicat,caruia nu ii lipseste moral si fizic sa fie implinit si fericit,nu sunt.Nu-mi pot explica si nici nu am avut curaj sa cer ajutor specializat.De jena,rusine..nimeni nici din cei din jur inafara de fiica mea de 19 ani nu-mi stie drama si viata infecta si ratata.Si uite asa,de 20 de ani imi duc singura crucea,pierzandu-mi speranta ca vreodata voi fi si eu iubita si fericita.E singurul lucru pe care mi-l doresc.Si pe care nu il am.

Este intradevar trist dar nu vad nici un motiv pentru care sa fie jenant. Aceasta tristete este partial produsa de noi si partial este si un efect al mediului in care traim. Nu sunt deloc surprins sa citesc ca esti cerebrala, si eu sunt si adesea creierul capata o dominatie stanga (logica, ratiune, organizare, sisteme, solutii) cand exista un gol emotional in viata persoanei. Calea spre vindecare cred ca trece prin emisfera drepta, prin creativitate, prin arta si prin savurarea momentului prezent. E ceva inca foarte nefamiliar mie si ceva care necesita o investitie in timp dar este ceva ce mi-a facut viata mai frumoasa.

Daca iti poti permite un terapeut, gaseste curajul si mergi macar la o intalnire sa vezi unde stai. Viata mea s-a imbunatatit simtitor de cand am apelat la ajutor specializat anul trecut. Nu a fost usor si este un proces inca in desfasurare dar tot ce pot spune este ca merita.

Am luat tratament, nu trece cu nimic,cu nimic, cu pastile aratam ca o nebuna,fara sunt ca o “fantoma”. Am fost la psiholog,nu ma pot ajuta sau n.am gasit eu psihologul care ma poate ajuta, nu pot sa comunic cu nimeni pentru ca ma bufneste plansul si nu stiu ce-mi va aduce viitorul. Am 19 ani , oare e din cauza varstei?
Tind sa cred ca nu, de prea mult timp trec prin asta,trece si revine. Nu stiu daca fericirea e un drept pentru depresivii cronici.

Elena, tot ce-ti pot zice este ca eu, cu trecerea timpului, am devenit mai bun in a lupta cu depresia.
E tot acolo, gata sa ma inhate la cea mai mica neatentie dar, am devenit mult mai vigilent si mult mai capabil in a-i face fata.
Si da, am parte si de momente de fericire. 🙂