N-am mai avut de mult un cosmar. Cel putin nu unul din care sa ma trezesc. Unul pe care sa mi-l amintesc.
Ma mai trezesc uneori cu lenjeria patului iesita de dupa saltea. Nopti zbuciumate. Dar nu-mi amintesc detaliile…
Mi-e dor de un cosmar. Unul din care sa ma trezesc cu inima in gat si pulsul pe la 200.
Durerea are uneori un rol linistitor, te anunta ca toate sunt la locul lor.
Poate un cosmar m-ar ajuta sa vad mai bine prin iluzia lumii, sau poate nu.
Poate un cosmar m-ar trezi la adevaratul Eu, la eul acela pe care nu-l cunosc.
Poate m-ar trezi la viata.
14 replies on “Cosmar”
daca ai *deschide* ochii cu siguranta ai vedea mai bine lumea si nu doar iluzia ei! N-ai nevoie de cosmaruri pt a observa si a TE OBSERVA! Cand mergi pe strada uita-te cu atentie sporita la ce e in jurul tau….si vei vedea lumea reala….nu iluzia! Nu te ajuta la nimic constructiv iluziile….doar *te ajuta* sa te afunzi tot mai adanc in negura.
Ai dreptate, dar, din experienta de pana acum, nu e chiar atat de usor sa vezi clar. Uneori, se pare ca daca vrei cu adevarat sa deschizi ochii, devine si mai dificil sa-i deschizi. Paradoxal.
daca lasi totul sa se intample si iei fiecare lucru, fiecare situatie ca atare…e nespus de usor! Ar trebui sa iei totul asa cum e, fara sa incerci a-i gasi o oarecare explicatie sau interpretare. Nimic nu e intamplator. Si bucuriile si supararile sunt date tocmai pentru a intelege anumite lucruri, pentru a ne *testa* puterea. Nu te lovesti niciodata de situatii peste care sa nu poti trece. Daca ai impresia ca nu poti trece peste ele NU inseamna ca ele-s prea grele pentru tine…inseamna ca nu le-ai abordat cum trebuie…trebuie schimbat modul de abordare si imediat apare si lumina intelegerii 😉
Asta este ce incerc sa fac si eu… sa las lucrurile sa se intample…
Problema e ca imi mai pierd din cand in cand rabdarea… 🙂
Exista oameni pe pamant pentru care fiecare secunda traita face parte dintr-un cosmar permanent. Nu cred ca durerea e linistitoare si cu atat mai putin ca toate lucrurile ar fi la locul lor, ci dimpotriva.
Nu am vorbit la modul general Sabina, ci doar pentru mine si doar pentru acum… Nu vreau sa-mi traiesc viata intr-un cosmar.
Evident ca daca ii permiti durerii sa ramana… va ajunge pana la urma sa te consume. Evident ca daca ramai in cosmar…. lucrurile devin cu adevarat groaznice. Vorbeam despre ceva acut, nu despre ceva cronic.
1. Nu e neaparat inexplicabil acest lucru “paradoxal”. Se cunoaste despre mintea omenesca faptul ca, cu cat ii interzici ceva cu atat mai mult va dori acel ceva si viceversa, cu cat o obligi mai mult sa gandeasca ceva, cu atat mai mult va refuza. Deci cred ca ai putea incerca exact pe dos ;). O posibila explicatie ar putea fi faptul ca mintea va ajunge singura si in mod natural sa vada clar, fara a necesita sa fie fortata cumva.
2. Am inteles, dar vroiam arat faptul ca nu poti sa iti alegi singur un cosmar: sa fie scurt sau lung, puternic sau usor, dintr-o sfera sau alta asa ca la shopping, deci cred ca e mai bine sa nu se intample.
Deci ar trebui sa ma calmez…. sa ma relaxez… 🙂
Cred ca singurul lucru care ar trebui (desi eu sunt impotriva faptului ca ar trebui sa trebuiasca ceva), ar fi sa lasi lucrurile sa decurga in mod firesc si natural fara vreo fortare care, vorba ta, sa distorsioneze realitatea si sa o transforme intr-o iluzie.
Opreste-te, opreste-ti mintea din goana dupa cunoastere…Ramii deschis, increzator, linistit si atent si lasa cunoasterea sa vina inspre tine. Vei vedea ca incep sa se intimple in viata ta oameni, evenimente, carti, revelatii si vei incepe, vorba unui prieten, “sa te delectezi cu spectacolul din tine”. Nu-ti fa griji ca vei rata vreo lectie sau vreun raspuns. Vor reveni, intr-o alta forma, ca sa le poti intelege , atunci cind esti pregatit sa le intelegi. Si cind le vei fi patruns sensul, le vei recunoaste si pe cele pe care n-ai putut, odata, sa le percepi decit ca experiente dureroase. Nu forta, nici tie nu iti place sa fii fortat si ai tendinta de a reactiona exact pe dos fata de ceea ce ti se impune. Nu te lasa judecat de “dusmanul” din tine ca ai pierdut timp in care ai fi putut afla ceva nou, sau ai fi putut scrie…Nu exista timp pierdut si, uneori, o zi de “stat cu ochii pe pereti” iti aduce mai multa cunoastere, auto-cunoastere, decit o saptamina de lectura asidua.
Estompeaza, treptat, importanta lui “a sti”. Nu te face fericit, recunoaste! Lasa-l pe “a simti” sa preia controlul, sa iti poarte pasii, sa iti aleaga cartile, sa iti aduca oamenii… Ceea ce simti este singura realitate; orice altceva nu e decit parte a unui spectacol pus in scena de vanitatile, ambitiile si fricile propriului ego, exact – ILUZIA. Da-ti timp si fa-ti curaj sa simti. Nu anticipa consecintele, nu te lasa oprit de conveniente, nu urmari nimic. Doar… simti si fa ceea ce simti. E singurul drum care duce spre tine…N-ai nevoie de cosmaruri si de durere ca sa te cunosti, din contra, pe masura ce te apropii de sfirsitul drumului, de adevaratul tu, o sa observi ca nu durerea certifica faptul ca esti in viata si ca toate sint la locul lor. Devii constient de sensuri, semnificatii si lectii care nu te pot rani, caci sint parte din tine, din ceea ce esti. Cred ca, daca exista un iad , e in in noi, cit timp ne asumam sa traim mai intens durerea decit fericirea. Viata nu e o lupta, e o succesiune de intimplari cu tilc…
Frumos spus Luiza. Multumesc pentru idei. 🙂
“Idei”???!!! OK, “idei” sa fie, daca asa vrei si mai aveai nevoie de idei … 😉 .Poate asta e si calea ta, sa acumulezi idei, sa ruleze toate simultan si sa iti blocheze procesorul care te impiedica sa te lasi in voia a ceea ce simti. Sa vezi ce de cucuie faci dind carcasa de toti peretii, in speranta unui “restart”… Eu inca mai tin pungi cu gheata, sa le vindec pe ale mele ;). In cealalta mina, insa, tin butonul de “shut-down”… (controlul functiilor motorii a fost preluat, miraculos, in timpul acelui blocaj, de niste centri neexplorati, situati in zona inimii; si-asa o sa ramina…) Fara suparare!
De ce sa ma supar? Ar trebui sa-ti multumesc. Ar trebui sa multumesc tuturor celor care scriu un comentariu aici. Prin contributia lor ma ajuta. Nu caut persoane care sa fie musai de acord cu ce spun ci persoane care sa se exprime. Oameni care sa exprime acea parte eterna din ei, parte pe care o caut si eu, parte pe care incerc si eu sa o exprim.
Constientizarea nevoii de restart exista. Forma in care sa aiba loc restartul acesta ramane sa fie stabilita.
Intr-adevar, foarte frumos spus Luiza. 🙂 Exact asa este.