Bun venit in Iad!
Ce sa-i faci… ghinionul… dar, acum daca tot esti in Iad…. ce ramane de facut?
Fii atent!
Cine stie, poate e o gluma. O gluma cosmica.
Cred ca Dumnezeu are simtul umorului. Adora momentele acelea de tip “Camera Ascunsa” cand, dupa socul initial, “victimele” realizeaza ca-i doar o gluma si izbucnesc in ras.
Asadar, fii atent la indicii. Daca esti atent, le gasesti la tot pasul.
Pus pe sotii, Dumnezeu ne lasa in fata ochilor o lume “distrusa” iar pe la spate adauga binecuvantare dupa binecuvantare curios sa vada cate poate pune pana sa ne dam seama si sa izbucnim in ras.
De aceea persoanele “trezite” sunt mai tot timpul cu zambetul pe buze. Stiu gluma!
Se mai naruie o dorinta, mai pleaca cineva drag de langa ei, pierd ceva sau se dau cu capul de un prag. Si totusi, cei “treziti” stiu, stiu fara nici un dubiu ca totul e o mare gluma.
Zambesc si incep sa se uite in jur: “Ce-ai mai pregatit pentru mine Doamne? Iar te tii de sotii… Ce? Crezi ca n-am vazut curcubeul ala de ieri?” 🙂
14 replies on “Bun venit in Iad!”
Acelasi lucu l-am spus si eu zilele trecute cand am pierdut o bratara de aur -cu asta vrei sa vezi daca ma prind ,daca ma supar ? nu ma supar frate ca sant convinsa ca a gasit-o cineva care avea nevoie mai mare decat mine de bani ,si apoi ce minuni s-au perecut in ziua respectiva cu mine, ce bucurii s-au petrecut in ziua aia!astea chiar nu le puteam platii cu nici o bratara din lume .vezi tu ca sa vezi partea plina a paharului e un lucru fabulos …si atuci realizezi ca iadul e un paznic al pragului spre rai cine il vede si-l identifica la timp ,a sarit parleazul ,se salveaza cine nu ,ramane in iad sa-si planga de mila sau sa sufere atata cand raiul e doar la simpla schimbare de perceptie de tine .ai rotit butonul si gata nu mai asculti manele sfasietoare de frustrati ci oda bucuriei .
Paharul este atat plin cat si gol. Singura diferenta consta in spre ce privesti.
Exista un prag al disperarii, care odata depasit, nu iti mai ramane decat sa zambesti, orice ti s-ar intampla.
Chiar si atunci cand cazi in gol, ai credinta ca acolo jos, Dumnezeu te va prinde, chiar daca, se va folosi de mainile celor dragi… 😉
Sau nu te va prinde si te va lasa sa te ciocnesti urat de pamant. Data viitoare sa te inveti minte si sa-ti deschizi aripile la timp. 😉
Durerea, ajuta la o puternica simtire a clipei prezente, la constientizarea totala a ceea ce numim, ACUM.
Asa ca…uneori e buna si ciocnirea.
cel mai bine ar fi sa nu ajungi la acel prag; stii cum se spune: sa ii dea Dumnezeu omului atat cat poate duce.
Din pacate, nu exista nici un prag…Poti, exact, oricit iti e dat. Prima data faci eforturi sa te ridici dupa cadere. A doua oara – stii deja cum. Devine din ce in ce mai usor, pina cind “a te ridica” se intimpla din inertie, uneori impotriva vointei tale (pentru ca tocmai ai gasit un umar placut pe care sa iti plingi durerea prabusirii si ai mai vrea sa zabovesti acolo, macar o clipa, sa nu te mai trezesti inapoi sus, dar singur…)
Poate nu tuturor le este dat acest prag, dar el exista… nu stiu sa spun daca din pacate, sau din fericire…
Da, de fapt “pragul” e o limita ce caracterizeaza fiecare suflet in parte…Am spus “din pacate” pentru ca, exact, intilnirea si depasirea lui te-ar face oarecum imun la ideea de cadere ulterioara. Iar eu nu reusesc sa ma “imunizez” – resimt la fel de dureros orice cadere, desi cei din jurul meu spun ca, de acolo de unde am fost, singura cale e “in sus”, mai jos nu se poate . Iar eu vad ca se poate, deci nu mi-am atins inca pragul. Din pacate, pot mai mult… 😉
Chiar imun nu cred ca se poate deveni, dar intelegi si simti ca acea cadere de moment ( oameni suntem, toti gresim 😉 ) nu are profunzimea acelei trairi…
Mereu spunem ca am cazut si ne-am ridicat, dar eu nu cred ca fiecare cadere este pe fundul gropii, desi, pe moment, asa pare.
pardon, sa nu ii dea…
ce e frumos si scurt e un deliciu de citit. Nu degeaba a zis un nene istet ca …. cele mai multe eşecuri în viaţă sunt ale celor care nu şi-au dat seama cât de aproape erau de succes atunci când s-au dat bătuţi.
Zambetul de neputinta… Intelegem nu intelegem, ne supunem incercarii…
Un fel de (tot suntem la anul Caragiale), ,,Asta nu este cea din urma camera…,,
[…] nu trebuie sa fii puternic ca sa zambesti. Mi-am adus aminte de jurnalul lui {Peter} si mai ales de o scriere de-a lui care mi-a ramas in memorie. Si cam are drepatate. Toate lucrurile care ni se intampla sunt […]