Avatar

Am vazut aseara Avatar. Impresionant film.
Din punct de vedere imagistic reprezinta o revolutie, la fel cu Star Wars a reprezentat o revolutie.
Schimba perceptia legata de ce se poate face intr-un film.

Mesajul pe care l-am perceput a fost unul de disociere de specia umana. Oamenii sunt prezentati ca avatare ale coruptiei. Inconstienta alimentata de axarea pe profit.
Na’vi sunt avatare ale unui ideal uman. Simplitate la exterior dar o bogatie enorma in trairea interioara.

Jake, transformat de specia umana intr-un handicapat, este eliberat in momentul in care ajunge sa “vada” realitatea de dincolo de aparente.

Cel mai impresionant moment din film, cel putin pentru mine, este cand se conecteaza la spiritul planetei si ii cere sa “vada” lumea din care vine el. Modul in care personajul ne vede este tragic:

Nu mai este verde! Si-au ucis mama!

Este o crima la care suntem partasi. TOTI! Este o crima ce se intampla acum, in secunda aceasta. Este o crima la care toata planeta ramane pasiva. Este o crima facuta pentru profitul imediat al unui grup foarte restrans de oameni.

Nevoile noastre adevarate sunt putine si usor de implinit. Dorintele noastre in schimb sunt imposibil de satisfacut.

In fiecare oras, pe fiecare post de televiziune, ruleaza o campanie de exacerbare a dorintelor. Iar daca in goana aceasta ajungi sa nu mai ai posibilitatea sa-ti implinesti dorintele, ia un credit, devino sclav al sistemului. Nevoile tale reale ajung sa fie ignorate… devii izolat, insular, rupt de natura, rupt de familie, rupt de cei din jur, o rotita bolnava intr-un angrenaj absurd.

Ce poti face? Eu nu vad decat o singura atitudine morala. Sa intri in Rezistenta!
Sa te reconectezi la nevoile reale pe care le ai, la oamenii din jur, la natura.
Sa abandonezi specia aceasta nebuna ce incearca sa-si ucida mama pentru o specie aparte, una ce traieste in armonie cu natura, in simplitate exterioara dublata de o complexitate din ce in ce mai ridicata a conexiunilor pe care le are cu ce e viu in jur.

Sa redevenim copii ai Gaiei.