Am vazut acum cateva zile prezentarea lui Daniel Kahneman de la TED. Vorbeste despre doua “euri”: Eul din prezent, eul ce simte, eul ce experimenteaza viata si eul ce-si aduce aminte. Chiar daca a fost evidenta lipsa de practica in domeniul prezentarilor, informatia a fost atat de interesanta incat am fost captivat. Am asteptat pana la sfarsit sa spuna ceva despre cum eul din prezent poate influenta eul ce-si aduce aminte. Nu a facut-o.
Ideea retinuta din prezentare este faptul ca eul din prezent are foarte putine nevoi, se multumeste cu putin pentru a fi fericit. Eul ce-si aminteste este in schimb eul ce spune povestea vietii tale. Acest eu tine scorul si rar se multumeste cu putin. El vrea cat mai mult si este extrem de mofturos. Unul dintre exemplele prezentate este faptul ca daca o experienta este frumoasa majoritatea duratei dar se termina urat, ea va fi tinuta minte ca urata de eul ce-si aminteste. Pentru mine este usor sa leg lucrul acesta de amintirea relatiilor care s-au terminat urat. Evenimentul final distorsioneaza puternic perceptia restului. Este nevoie de un efort pentru a rebalansa amintirile.
Eul experimental poate sa se bucure de o serie de evenimente dar… traieste sub tirania eului ce-si aminteste. O violare de expectativa sau un eveniment mai putin placut e de ajuns sa anihileze un val de amintiri placute.
Aceasta tiranie poate totusi fi infranta. Poate fi declansata o revolutie!
Acum e tot ce avem. Eul experimental poate fi antrenat sa ia fraiele amintirilor. Viktor Frankl spune ca ultima libertate umana este libertatea de a-ti alege atitudinea. Aceasta libertate este libertatea eului prezent. Acest eu din ACUM poate ALEGE sa interpreteze amintirile altfel, poate alege sa dea un cu totul alt sens amintirilor pastrate de eul ce-si aduce aminte.
Antrenarea recunostintei poate oferi un avantaj competitiv pentru ca dreseaza eul amintirilor sa vada viata mai bine. Cand acesta devine mofturos in urma unui eveniment mai putin placut, eul PREZENT poate recruta ajutorul unui jurnal si sa-i arate eului ce-si aduce aminte: “Uite, aici a fost frumos, aici e bine, aici e fericire.”
Gandhi spunea ca exista o suficienta in lume sa satisfaca toate nevoile oamenilor dar nu si lacomia lor. Nevoile sunt acum, sunt in prezent, sunt in domeniul eului ce experimenteaza viata aceasta. Lacomia este apanajul eului ce isi aminteste. Preferinta spre negativ pe care acesta o are il face sa vada lumea cu mult mai neagra decat este, il face sa doreasca cu mult mai mult decat are nevoie in speranta ca poate astfel obtine echilibrul amintirilor.
Cu cat ajungem sa traim mai mult in prezent si mai putin in trecut sau in viitor, cu atat cred ca vom putea fi mai multumiti cu viata pe care o avem. Cu cat punem mai putine conditii pentru fericire cu atat aceasta va fi mai accesibila.
Eul din prezent e atat de usor de multumit. O melodie frumoasa si el este gata sa danseze de bucurie. O floare si simturile-i sunt imbatate. Un zambet vazut ii readuce aminte cum sa zambeasca. Lasat de capul lui nu stie dacat sa faca viata minunata pentru ca asta ii e menirea. Cum dispare tiranul plin de dorinte, cum pleaca putin cu nevoile lui absurde si cu conditiile lui stricte, eul PREZENT scapa de piatra de moara ce-l tine in morcila. Isi poate deschide aripile, poate sa se inalte inapoi spre acasa.