damoc.ro

Un rau ce ne taraie pe toti spre uimire.
Uneori apa e lina, alteori involburata.
O cascada, umbra de salcii.

Curgerea lui e un mister pentru cei mai multi.

Dar sunt unii, binecuvantati si blestemati in aceiasi masura.
Vad raul mai clar, ii vad meandrele, vad bifucatii, vad mai departe.

Si daca se gasesc oameni sa-i asculte, sunt binecuvantati.
Dar, de cele mai multe ori, cuvintele lor sunt pline de bizar. O rupere de la prezent. Visari inutile.

In universul Dune, Pardot Kynes, un ecologist visator, le povestea fremenilor despre transformarea unei planete desert intr-o planeta albastra.
Inconstient ca acestia il condamnasera deja la moarte, povestea despre cum efortul generatiilor pe o perioada de 400-500 de ani poate transforma desertul in verdeata.
Povestea lui a fost atat de credibila incat fremenul desemnat sa-l asasineze a preferat sa se sinucida si astfel sa dea forta de profetie povestii.
Si au realizat transformarea. Arrakis a devenit planeta albastra.

Acesta este forta viziunii, forta disciplinarii prezentului pentru un viitor mai bun. Forta acceptarii rolului pe care il ai in istorie.

Lucrul acesta pare a lipsi romanilor. Interesati de nevoile lor imediate, nu le pasa ce se intampla cu doua generatii mai departe.
Consuma asa cum spalarea de creiere ii invata sa consume.
Case mai mari, masini mai mari si mai scumpe. Risipa si egoism maxim.

Cat din resurse sunt dedicate la placerea hedonica a momentului si cat sunt dedicate implementarii unui viitor mai bun?
Iar daca noi suntem momentan intr-o mare buda, oare nu este in parte si alegerilor pe care cei de dinaintea noastra le-au facut?
Sunt ei vinovati? Nu mai vinovati decat sunt noi acum.

Ce putem face? Intr-un cuvant: TOTUL.
Poate deveni Romania o tara exemplu la nivel mondial?
Desigur! Exista atat potential neutilizat in tara aceasta incat daca am recruta si 10% din el Romania ar deveni motorul Europei.
Suna bizar, nu? Dar uita-te in inima ta, ce ai fi tu daca ai da cu 10% mai mult din geniul tau? Ce impact ai avea?
Iti e frica sa privesti acolo. Nu?
Si mie imi e frica!

Dar frica asta pe care imi este atat de greu sa o infrunt singur isi pierde din putere atunci cand o abordez alaturi de aliati.

Aici imi sta speranta si optimismul. Am gasit aliati.
In curand incepe si razboiul.

Azi este Ziua Planetei Pamant.

“Huston, we have a problem! Se pare ca distrugem nava aceasta inainte de a gasi alta unde sa ne mutam.”

Daca facem suficient de multa liniste in suflet uneori putem auzi o voce stinsa, din negura viitorului, un stranepot flamand si insetat intreaba: “Ce ai facut cand cei de langa tine imi distrugeau prezentul”

Cu criza asta si razboaiele din jur, intre dramele marunte ale prezentului, e greu sa te gandesti uneori la responsabilitatea pe care o ai pentru generatiile viitoare, e greu sa te gandesti sa sadesti un pom sau sa lupti pentru lucruri mai putin marete cum ar fi aer curat, apa curata, mancare care sa nu-ti nenoroceasca organismul.

Ce putem face? Pai ia sa vedem ce zice Old Pops:

Some of you young folks been saying to me,
Hey Pops, what’d you mean ‘What a Wonderful World’?
How about all them wars all over the place? You call them wonderful? Hm?
And how about hunger and pollution? They ain’t so wonderful either.
Well how ’bout listening to old Pops for a minute.
Seems to me, it ain’t the world thats so bad, but what we’re doin’ to it.
And all I’m saying is, see what a wonderful world it would be if only we’d give it a chance.
Love baby, love. That’s the secret…yeah.
If lots more of us loved each other, we’d solve lots more problems.
And then this world would be a kisser.
That’s wha’ ol’ Pops keeps saying.

Love baby, love!

Viata si moartea sunt fluxul si refluxul acestei lumi.
Apa marii se retrage pentru a reveni inapoi plina de minuni.

Tot ce este cu adevarat viu moare pentru reinvia.
Doar prin moarte putem reinvia si noi.

Iar daca te trezesti intr-un punct al vietii unde totul pare neschimbat, unde duhoarea statutului incepe sa se faca simtita, alege-ti victima si sacrific-o pe altarul vietii.
Fa-ti o lista cu lucrurile esentiale fara de care viata aceasta nu merita sa fie traita apoi priveste spre neesential.

Alege-ti victima si adu-o in fata altarului vietii.
Multumeste-i ca te-a insotit pana acum si apoi sopteste-i:

“Acum tu trebuie sa mori pentru ca eu sa traiesc.”

De ce sa-mi fie frica de moarte? Cu fiecare moarte sunt mai viu!

Am vazut acum cateva zile prezentarea lui Daniel Kahneman de la TED. Vorbeste despre doua “euri”: Eul din prezent, eul ce simte, eul ce experimenteaza viata si eul ce-si aduce aminte. Chiar daca a fost evidenta lipsa de practica in domeniul prezentarilor, informatia a fost atat de interesanta incat am fost captivat. Am asteptat pana la sfarsit sa spuna ceva despre cum eul din prezent poate influenta eul ce-si aduce aminte. Nu a facut-o.

Ideea retinuta din prezentare este faptul ca eul din prezent are foarte putine nevoi, se multumeste cu putin pentru a fi fericit. Eul ce-si aminteste este in schimb eul ce spune povestea vietii tale. Acest eu tine scorul si rar se multumeste cu putin. El vrea cat mai mult si este extrem de mofturos. Unul dintre exemplele prezentate este faptul ca daca o experienta este frumoasa majoritatea duratei dar se termina urat, ea va fi tinuta minte ca urata de eul ce-si aminteste. Pentru mine este usor sa leg lucrul acesta de amintirea relatiilor care s-au terminat urat. Evenimentul final distorsioneaza puternic perceptia restului. Este nevoie de un efort pentru a rebalansa amintirile.

Eul experimental poate sa se bucure de o serie de evenimente dar… traieste sub tirania eului ce-si aminteste. O violare de expectativa sau un eveniment mai putin placut e de ajuns sa anihileze un val de amintiri placute.

Aceasta tiranie poate totusi fi infranta. Poate fi declansata o revolutie!

Acum e tot ce avem. Eul experimental poate fi antrenat sa ia fraiele amintirilor. Viktor Frankl spune ca ultima libertate umana este libertatea de a-ti alege atitudinea. Aceasta libertate este libertatea eului prezent. Acest eu din ACUM poate ALEGE sa interpreteze amintirile altfel, poate alege sa dea un cu totul alt sens amintirilor pastrate de eul ce-si aduce aminte.

Antrenarea recunostintei poate oferi un avantaj competitiv pentru ca dreseaza eul amintirilor sa vada viata mai bine. Cand acesta devine mofturos in urma unui eveniment mai putin placut, eul PREZENT poate recruta ajutorul unui jurnal si sa-i arate eului ce-si aduce aminte: “Uite, aici a fost frumos, aici e bine, aici e fericire.”

Gandhi spunea ca exista o suficienta in lume sa satisfaca toate nevoile oamenilor dar nu si lacomia lor. Nevoile sunt acum, sunt in prezent, sunt in domeniul eului ce experimenteaza viata aceasta. Lacomia este apanajul eului ce isi aminteste. Preferinta spre negativ pe care acesta o are il face sa vada lumea cu mult mai neagra decat este, il face sa doreasca cu mult mai mult decat are nevoie in speranta ca poate astfel obtine echilibrul amintirilor.

Cu cat ajungem sa traim mai mult in prezent si mai putin in trecut sau in viitor, cu atat cred ca vom putea fi mai multumiti cu viata pe care o avem. Cu cat punem mai putine conditii pentru fericire cu atat aceasta va fi mai accesibila.

Eul din prezent e atat de usor de multumit. O melodie frumoasa si el este gata sa danseze de bucurie. O floare si simturile-i sunt imbatate. Un zambet vazut ii readuce aminte cum sa zambeasca. Lasat de capul lui nu stie dacat sa faca viata minunata pentru ca asta ii e menirea. Cum dispare tiranul plin de dorinte, cum pleaca putin cu nevoile lui absurde si cu conditiile lui stricte, eul PREZENT scapa de piatra de moara ce-l tine in morcila. Isi poate deschide aripile, poate sa se inalte inapoi spre acasa.

Ce dragut – sa nu simti nimic si totusi sa fii creditat ca fiind viu. – Kurt Vonnegut

Ne jucam rolurile 24 de ore din 24 si ajungem atat de buni in a ne preface ca traim incat ajungem sa confundam existenta cu viata.
Ajungem mai mult sau mai putin ca legumele de la terapie intensiva, sustinuti in “viata” de obiceiuri. Mare lucru nu facem. Zilele se contopesc intr-o masa amorfa de banal.

Sub presiunea lui ieri, azi devine inca un pas spre fad, spre gri, spre nefiinta.

Din cand in cand mai apare cate un om sau poate un eveniment si ne zguduie fiinta. Ne readuce aminte ca exista culoare, sunet si miscare in lumea aceasta iar viata nu-i un exercitiu de acomodare la plictiseala ci un dans, o simfonie, o avalansa de culori.

Si ce faci cand se intampla lucrul acesta? Il ignori pentru ca-ti strica piesa cu care esti obisnuit? Il dai la o parte pentru ca doare prea mult sa constientizezi ca dormi? Il respingi cu toata puterea pentru ca mai usor sa faci lucrul acesta decat sa-ti asumi curajul de a-ti infrunta fricile?

Trezirea este foarte incomoda. “Traitul” este foarte solicitant pentru ca implica asumarea responsabilitatii. Nu mai poti da vina pe nimeni pentru ce simti. Daca nu-ti place unde esti, tu esti cel sau cea care trebuie sa actioneze. Confortul inactiunii nu mai este disponibil.

Dormitul este mult mai usor. Este mult mai usor sa spui “maine”. Este mult mai usor sa ai pretentia ca cel de langa tine sa se schimbe. Este mult mai usor sa dai vina pe cineva. E mult mai usor sa ramai la fel.

Asa ajunge lumea sa joce “Cine are dreptate?” in loc sa joace “Sa facem viata minunata!”

Suntem chemati constant la aventura si de cele mai multe ori aceasta chemare este refuzata.
Blocati in primul pas al calatoriei eroului, asteptam salvare din exterior.
Aceasta asteptare devine de multe ori un iad personal. Viata incepe sa para din ce in ce mai grea, din ce in ce mai lipsita de gust.
E modul bizar in care universul se razbuna pe refuzul nostru de a fi tot ce putem fi.

Daca ai fost plictisit, daca ai simtit povara asteptarii unui eveniment, dorinta ca aceasta zi sa se termine odata, atunci ai simtit efectele negative ale acestui refuz.
Aceste efecte se vor acumula pana cand unul dintre cele doua destine se va implini: ori te ridici si iti accepti identitatea de erou ori mori.

E plina lumea de morti vii, umbre de oameni ce trec dintr-o zi intr-alta fara a sesiza o diferenta prea mare intre ele. Zilele lor sunt copii xerox ale unor cosmaruri din tinerete, copii din ce in ce mai sterse.

Eu ma trezesc din cand in cand traindu-mi cosmarul si incep sa caut calea de iesire din el.

The wretch, concentred all in self,
Living, shall forfeit fair renown,
And, doubly dying, shall go down
To the vile dust, from whence he sprung,
Unwept, unhonour’d, and unsung.
Sir Walter Scott

Religia este o teorie a sensului pe care il are viata.
Sunt mai multe teorii dar, asa cum puncta Tolstoi, sunt doar 3 categorii mari de religii: individuale, comunitare si universale.
La fel cum fiecare dintre noi avem in corpul nostru vestigii ale evolutiei noastre biologice, tot la fel si religiile lumii au vestigii din nivelele anterioare.

Religiile individuale sunt conectate cu dorintele omului, dorintele lui de siguranta, de supravietuire. In acest nivel primeaza “Ce-mi doresc EU!”. Zeii sunt personali si adesea il protejeaza pe individ. Ei au de multe ori reprezentari precise inspirate din mediul inconjurator.

Religiile comunitare reprezinta evolutia religiei unui individ la nivelul grupului. Zeii protejeaza grupul si interesele grupului respectiv. La acest nivel dorintele individuale intra in conflict iar forma de rezolvare a acestei situatii este Justitia. Aceasta, reprezentata de legi ce adesea sunt de provenienta divina, asigura buna functionare a grupului in detrimentul unei parti din dorintele animalice ale fiecarui membru. Zeii acestui nivel devin mai abstracti si mai rar intalniti in realitate. Prezenta lor este adesea explicata conceptual si adesea sunt antropomorfizati.

Religiile universale reprezinta evolutia unei religii de grup spre includerea totului. Barierele ce separau grupurile sunt dizolvate prin constientizarea unei identitati de spirit: suntem toti actori in jocul vietii. In astfel de religii apare constientizarea ca viata este abundenta, mentalitatea de restriste specifica individului si grupului dispare. Dispare si controlul extern, Legea nu mai are putere asupra individului pentru ca acesta, prin constientizarea abundentei, devinde din consumator – creator. Nevoile celor din jur reprezinta oportunitati de a sluji vietii, oportunitati de a face viata minunata, oportunitati de a crea bucurie. Viata individului este in slujba vietii. Zeii dispar pentru ca in prezenta abundentei nu mai este nevoie de protectori. Din inertie spirituala, unii poate reduc ideea divinului la un concept cum ar fi Iubirea sau insasi Viata.

Religiile actuale ale lumii evolueaza o data cu lumea. Trec prin fiecare stadiu indreptandu-se inevitabil spre o celebrare a vietii. Problemele apar atunci cand, de frica schimbarii, chiar si in bine, unele grupari se ingroapa in transee, dispuse sa lupte pentru a prezerva o forma arhaica si depasita. Asa cum unii oameni au preferat sa se izoleze si sa-si urmeze ritualurile lor superstitioase caracteristice unei religii individuale, multe grupari se izoleaza de cursul vietii si isi urmeaza vechile ritualuri caracteristice religiilor comunitare.

Datorita conflictelor create de aceste lupte in transee, multi au renuntat cu totul la religie. Dar chiar daca renunti formal la o religie sau alta, nu poti renunta la religie in sensul ei intim, nu poti renunta la o teorie legata de sensul vietii. Poti sa nu mai folosesti eticheta de religie, poti folosi alte etichete pe care le gasesti mai confortabile, cum ar fi “umanism secular” dar realitate este ca evoluezi spre forma universala a religiei, spre nivelul trei.

Nimeni nu poate opri aceasta evolutie, singurul lucru pe care il poate face cineva este sa o imbratiseze si sa o grabeasca.

Imbratisarea acestei forme duce la un aflux de sens in viata. Trairea congruenta cu principiile unei astfel de religii elibereaza individul si il transforma dintr-un pion gri pe o tabla de sah absurda, intr-un agent al Vietii, un agent al Luminii.

Un astfel de om devine o sursa de bogatie pentru toti cei din jur, o piesa importanta in jocul cel mai frumos al vietii. Cineva denumea acest joc “Cum sa facem viata minunata”.

Si daca o sursa de bogatie sta langa o sursa de bogatie, langa o sursa de bogatie, langa o sursa de bogatie, viata chiar devine minunata.

Haide si tu in acest joc! Ai o inima, esti deja mai mult decat calificat sa-l joci!
Nu lasa reguli vechi de milenii sa te ingradeasca! Fii Liber!

Vreau sa inventez un cantec de leagan pentru creierul meu reptilian.
Ceva ce sa-i linisteasca agitatia si sa-l faca sa se simta in siguranta.
Poate cantecul lui Rumi ar fi bun:

O suflete,
Iti faci prea multe griji.
Ti-ai vazut puterea.
Ti-ai vazut frumusetea.
Ti-ai vazut aripile aurite.
De ce oare iti faci atatea griji?
Adevar iti spun, tu esti
Sufletul sufletului sufletului.

Dar asta nu-l face decat sa taca putin…
Poate daca o sa cant altora va tace si el…
Sau poate ar trebui sa-i spun o poveste… ceva frumos cu un fiu de carutas, cu lumea lui banala, cu chemarea la aventura si cu refuzul acestei chemari… e bun sa fie si o printesa prin poveste…

Astazi a fost lansata cartea Linchpin (Cuiul de osie) a lui Seth Godin.

Am avut privilegiul de a citi la inceputul lunii o versiune condensata primita in urma unei promotii. Este superba. Inca un hit al maestrului.

Mesajul carti este unul dezarmant de simplu:

Lumea te vrea lipsit de identitate, o rotita usor de inlocuit intr-un vast mecanism de productie – dar daca alegi, si esti dispus sa lucrezi, poti deveni tipul de persoana de care avem nevoie, un cui de osie indispensabil, o persoana care conteaza. Piata are nevoie si imbratiseaza artistii, persoanele creative, initiatorii, instigatorii si cei ce produc miscarea. Tu ai indemanarea necesara, provocarea este sa o aduci la lumina.
…
Nu te multumi cu mai putin. Esti un geniu si avem nevoie de contributia ta. Depune munca necesara. Te rog.

Poti face viata acesta sa fie o viata frumoasa, o viata placuta, o viata fericita, daca o umpli de sens. Munca intr-o directie aleasa, intr-un domeniu care iti place, imbunatatirea vietii celor din jur, reprezinta o sursa nesecata de sens. Asadar, ascultati sfatul maestrului si depuneti munca necesara. Va rog.