Category: Diverse

In copilarie am avut un singur cosmar recurent: Din varii motive ajunteam in baie si era semiintuneric. Simteam ca ceva e in neregula si inevitabil il vedeam. Sub chiuveta sau in spatiul de sub cada, in intuneric, doi ochi galbeni amenintatori, si maraitul. De cele mai multe ori ma trezeam instantaneu dar uneori, destul de rar, ramaneam in vis. Groaza traita in momentele acelea e greu de descris. Paralizie, nu puteam striga dupa ajutor, si nu ma puteam misca macar jumatate de pas in spate, spre siguranta.

Cred ca de atunci nemiscarea imi provoaca o stare de anxietate.

In ultima vreme am avut sentimentul Lupului Negru, sentimentul paraliziei. Este un sentiment pe care incep sa-l apreciez. Un sentiment de avertizare: Atentie… cosmar!

Manulalul de vise lucide ne spune ca a deveni constient de faptul ca esti intr-un vis este primul pas spre a capata luciditate in vis, primul pas spre a incepe sa controlezi visul.

Oare sunt treaz… oare esti treaz?
Iar daca visam… oare in ce lume am vrea sa ne trezim?

Cu ajutorul unei prietene am obtinut si versiunea in limba romana. Multumesc Cristina!

Carta pentru compasiune

Principiul compasiunii sălăşluieşte în esenţa tuturor religiilor, a principiilor etice şi spirituale, îndrumându-ne să ne tratăm aproapele aşa cum vrem noi înşine să fim trataţi. Compasiunea cere să slujim neobosit pentru a alina suferinţa semenilor noştri, compasiunea înseamnă să ne scoatem pe noi înşine din centrul atenţiei pentru a-i aduce pe ceilalţi acolo, pentru a onora ceea ce este sacru în fiecare fiinţă umană, pentru a-i trata pe toţi, fără excepţii, corect, echitabil şi cu respect.

Este deasemenea necesar ca atât în viaţa publică cât şi în cea privată să ne abţinem indiscutabil şi cu desăvârşire să pricinuim durere. Să ne purtăm sau să vorbim cu răutate, cu superioritate sau în interes propriu, să privăm, să exploatăm sau să negăm drepturi fundamentale cuiva sau să incităm vehement denigrându-i pe ceilalţi. Trebuie să admitem că am eşuat în misiunea noastră de a trăi în compasiune şi că unii au adus lumii încă şi mai multă suferinţă în numele religiei.

De aceea, facem apel către toţii bărbaţii şi toate femeile ~ să restabilească compasiunea ca centru al moralităţii şi religiei ~ să ne întoarcem la principiile vechi care spun că orice interpretare a scripturii care se hrăneşte cu violenţă, ură sau dispreţ este de neadmis ~ să ne asigurăm că tinerii sunt informaţi corect şi cuviincios cu privire la alte tradiţii, religii şi culturi ~ să încurajăm aprecierea pozitivă a diversităţii culturale şi religioase ~ să cultivăm empatia pentru suferinţa tuturor oamenilor – chiar si cu cei pe care îi privim ca fiind duşmanii noştri.

Avem nevoie stringentă să clarificăm noţiunea de compasiune, să o transformăm intr-o forţă dinamică şi plină de lumină în această lume concentrată pe dualitate. Având rădăcinile într-un principiu determinat să depăşească egoismul, compasiunea poate rupe granitele politice, dogmatice, ideologice şi religioase. Născută dintr-o interdependenţă profundă, compasiunea este primordială pentru relaţiile interuname şi pentru a desăvârşi omenirea. Este parte integrantă a iluminării şi este indispensabilă pentru crearea unei economii juste şi a unei comunităţi globale paşnice.

Carta pentru Compasiune a fost lansata!
Inca un pas in evolutia noosferei a mai fost facut.

Dati un click si afirmati-o! Deveniti parte din aceasta miscare globala spre uniune!

Iubirea este o nevoie!

“Dragostea nu moare niciodata din cauze naturale. Ea moare din cauza ca nu stim sa o intretinem. Moare din cauza greselilor, tradarilor si orbirii noatre. Moare de boala si rani…” – Anais Nin

Daca nu intelegem iubirea, greu vom putea sa o alimentam, sa o hranim, sa o intretinem.
Ea este o nevoie ce este alimentata prin ajutor, confort si acceptare.

Ea este o nevoie bidirectionala. Avem nevoie atat sa fim iubiti cat mai ales sa iubim. Un partener de calitate te va face sa iubesti mai mult si astfel sa fii mai mult.

Deci, unde ai nevoie de ajutor? Ce inseamna confortul pentru tine? Care sunt momentele in care ai vrea sa-ti fie acceptate opiniile? Si apoi reversul? Ce te aprinde cu adevarat, cum ai vrea sa ajuti? Cata atentie acorzi confortului celui de langa tine, ce inseamna acest confort pentru el/ea? Care sunt momentele cand e mai bine sa arati compasiune decat sa demonstrezi ca ai dreptate?

Intrebarile de mai sus duc la raspunsuri ce pot hrani o relatie, o pot intretine, o pot face sa creasca, sa infloreasca, sa ajunga la maturitate.

Este doar o mica problema. Pe masura ce iubesti… mori!

Acest “eu” dispare si atunci normal ca apare frica. Este probabil o manifestare a instinctului de autoconservare.

In Bab’Aziz, batranul dervish spune ca la fel cum un copil nenascut, in intunericul pantecului mamei, nu stie nimic despre minunile acestei lumi, tot la fel nici noi nu stim nimic despre minunile ce ne asteapta dupa moarte.

Noi avem totusi un avantaj, putem experimenta minunea mortii, a non-existentei. Toti cei ce au trecut prin asa ceva o descriu ca pe o stare extatica.

Caracteristica principala pare a fi absenta timpului si absenta eului. Mihaly Csikszentmihalyi numeste starea aceasta Flux.

Multi am trecut prin asa ceva atunci cand iubirea fata de cineva sau fata de ceva ne-a topit eul. Este un sentiment aparte… paradoxal nu simti nimic pentru ca nu mai exista “cineva” care sa simta. Este vorba mai mult de o identitate.

Este vorba de starea de libertate. Cred ca doar iubirea te poate elibera.

Toti misticii spun asta dar multi inteleg gresit sensul cuvintelor. Au impresia ca sunt incompleti si ca aceasta “iubire” va veni si le va umple viata.

Adevarul in schimb este ca iubirea este deja in noi intr-o forma inerta. Tot ce trebuie sa faci pentru a o descoperi este sa o aprinzi.
Iar cand iubirea este aprinsa, cand esti mistuit complet in focul ei, descoperi libertatea despre care vorbeau misticii.

Este iar 15 Octombrie. In aceasta zi, bloggeri din lumea intreaga se unesc intr-o singura voce pentru a discuta despre un subiect arzator. Anul acesta este vorba de schimbarile din clima.

Eu cred ca schimbarile acestea sunt simptomele unei probleme mult mai grave. Omul a incetat sa mai iubeasca cum trebuie.
Spunea cineva ca iubire este a planta copaci la umbra carora nu vei ajunge niciodata sa te odihnesti.
Ce forma mai avansata de iubire poate fi decat o forma in care sa darui fara sa astepti nimic in schimb? Sa darui pentru actul daruirii.

Privind la planeta ca un tot, omul pare a fi mai intersat de consumul aberant de resurse decat de a iubi. Atat timp cat nevoile lui imediate sunt satisfacute, nu este interesat de consecinte.

Acest egoism meschin poate fi recunoscut in radacina tuturor relelor de pe pamant. In suferinta celor de care nimeni nu mai are grija, in distrugerea locuintei generatiilor viitoare.

Efectele acestui egoism sunt simtite si de generatia noastra dar, dupa ce vor fi amplificate de trecerea timpului, oare cum vor fi simtite de copiii nostri?

Tu de ce nu te schimbi? De ce nu aduci mai aproape hegemonia iubirii?

De ce nu te schimbi? O intrebare esentiala pe care nu mai putem sa o ignoram, o intrebare a carui raspuns nu ne mai permitem sa-l amanam pentru o zi cand foamea de consum ne va fi satisfacuta.

Nu stiu ce efect poate avea un astfel de articol dar prefer sa fiu o picatura din valul schimbarii.

Vazusem zilele trecute un citat din Rabindranath Tagore:

Fiecare nou nascut vine cu mesajul ca Dumnezeu nu si-a pierdut inca speranta in om.

Dumnezeu inca mai spera ca poate o sa punem osul la treaba si o sa restauram Paradisul la frumusetea de odinoara.
Din pacate multi nu-s atrasi de aceasta datorie divina, prefera sa-si petreaca timpul oferit pe acest pamant intr-o starea perpetua de amorteala din care poate mai ies uneori pentru a se certa sau, cum descria un desen, omorandu-se pentru a demonstra ca Dumnezeul lor e mai plin de compasiune.

Si totusi, speranta dainuie. In fiecare zi sunt aduse pe lume noi focare de iubire, noi flacari vii menite sa curete lumea aceasta de urat.

Lung e drumul si uneori tare anevoios.
Zile obositoare si aparent fara sfarsit.
Un drum ce se incapataneaza sa tina orizontul departe.

Si uneori ajungi la destinatie si destinatia nu-i cu mult mai buna decat drumul.
Toata munca, tot efortul depus, toate chinurile indurate par a fi in zadar.

O recompensa prea marunta.

Si intr-un moment de luciditate iti dai seama. Ai pierdut, ai pierdut inca o lupta pentru ACUM.
Inca un set de clipe in care ai fi putut fi fericit ti-au fost rapite pe vecie.

Si te ridici. Iti privesti ranile, zambesti si mai faci un pas in fata.

Privesc in stanga si in dreapta, a innebunit padurea. Spectacol maiestos pus in scena pentru eternul ACUM.
Clipesc si e gata inca un act. Zambesc si las momentul sa treaca admirandu-l in tacere.

Lung e drumul si uneori atat de frumos.

Toate religiile mari ale lumii au un filon comun. Regula de aur: “Ce tie nu-ti place, altuia nu-i face”.
Din pacate, datorita oribiri cauzate de dogmatism, de multe ori este incalcata aceasta regula elementara.
Astfel se ajunge la conflict si violenta inter-religioasa.

In peregrinarile mele pe diverse forumuri sau site-uri ce permit discutii, am intalnit nenumarati habotnici ce recurg uneori la limbaje groaznice in dorinta de a-si promova sau apara ramura religioasa careia apartin. De cele mai multe ori conversatia degenereaza in violenta verbala, jigniri de tot felul, etichetari peiorative.

Sectiunile dedicate religiei seamana cu campuri de lupta. Conflicte scapate de sub control de majoritatea moderatorilor.

De ce nu ne putem intoarce la un filon comun cu care suntem toti de acord?
De ce nu putem respecta aceasta simpla regula si sa adaugam ce avem de spus DOAR daca nu o incalca?
Cum spunea Louie, “Lumea aceasta poate fi o Lume Minunata daca i-am oferi aceasta sansa.”