Azi a inceput ceva mai bine. Am reusit sa-mi gatesc micul dejun si, desi nu credeam ca o sa se intample, am reusit sa trec prin parc inainte de a ma duce la servici.
Am redescoperit visarea. Placerea de a-mi lasa mintea sa hoinareasca in timp ce merg.
La un moment dat, visarea mi-a fost intrerupta de un fluierat. Cineva doinea.
Nu am mai auzit de mult pe cineva cantand asa si mi-am dat seama cat de trista era realizarea.
Ne inchidem in noi si uitam sa dam dovada ca nu suntem cadavre ambulante. Uitam sa ne impartasim doinele.
A doua intalnire de bun augur a fost cu un caine ce incerca sa-si muste propria coada. Se tot invartea in cerc. Acum imi pare rau ca nu l-am filmat. ^_^
M-a facut sa zambesc si mi-a reamintit cate de putin am nevoie uneori pentru a fi fericit.
2 replies on “Doina si cainele”
Si nefericirea e o obisnuinta,
Da. Ce facem cel mai des… persista. 🙂