1C13.13: Şi acum rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea.
Credinta a cazut prima. Am devenit prea constient de lumea de minciuni si de discordie intretinuta de dogma bisericilor, prea constient de rolul jucat de acestea in indepartarea omului de langa om. Am plecat singur in cautarea Adevarului. La fel ca protagonistul din “Dragoste de viata” am inceput, incetul cu incetul, sa renunt la parti din bagajul pe care il taraiam dupa mine. N-am simtit lipsa la nimic din ce am lasat in urma.
Nadejdea m-a parasit ieri. Probabil ca va ramane prin preajma, urmandu-ma la doi pasi in spate. Nu-i mai acord atentie.
Si acum ramane doar iubirea. Thoreau avea dreptate, sufletul creste prin scadere nu adunare.
8 replies on “Si acum raman acestea trei”
Spui “si acum ramane doar iubirea”. Pana cand, inevitabil, va fi si aceasta terfelita. Ce se intampla daca iubesti si nu esti iubit?
Ana, iubirea pentru mine este prezenta, atentie, nu indragosteala pe care lumea o eticheteaza drept iubire. 🙂
Dar iubirea e un lucru abstract. Si totusi, fara iubire nu putem exista, fara iubire suntem nimeni.
A spune ce este iubirea nu se poate. Putem totusi sa batem campii in directia respectiva.
Iubirea este o nevoie, asa cum si tu ai remarcat. O nevoie complexa si foarte importanta.
In incercarea noastra de a stabili limitele iubirii, uitam sa iesim din tipare si sa traim sentimentul ce ne face cu adevarat umani, iubirea…
Laura, la ce limite te referi?
“Limite” cu sensul de “granite”, a ingradi iubirea prin concepte, teorii, cand alegerea noastra poate fi traire si sentiment … E o tendinta de a mea de a conceptualiza, si mai putin de a trai sentimentul.
Frumos mod de a comenta citatul. Mi-a dat cateva idei pentru tema la romana. Multumesc! 🙂