Am vazut acum cateva zile prezentarea lui Daniel Kahneman de la TED. Vorbeste despre doua “euri”: Eul din prezent, eul ce simte, eul ce experimenteaza viata si eul ce-si aduce aminte. Chiar daca a fost evidenta lipsa de practica in domeniul prezentarilor, informatia a fost atat de interesanta incat am fost captivat. Am asteptat pana la sfarsit sa spuna ceva despre cum eul din prezent poate influenta eul ce-si aduce aminte. Nu a facut-o.
Ideea retinuta din prezentare este faptul ca eul din prezent are foarte putine nevoi, se multumeste cu putin pentru a fi fericit. Eul ce-si aminteste este in schimb eul ce spune povestea vietii tale. Acest eu tine scorul si rar se multumeste cu putin. El vrea cat mai mult si este extrem de mofturos. Unul dintre exemplele prezentate este faptul ca daca o experienta este frumoasa majoritatea duratei dar se termina urat, ea va fi tinuta minte ca urata de eul ce-si aminteste. Pentru mine este usor sa leg lucrul acesta de amintirea relatiilor care s-au terminat urat. Evenimentul final distorsioneaza puternic perceptia restului. Este nevoie de un efort pentru a rebalansa amintirile.
Eul experimental poate sa se bucure de o serie de evenimente dar… traieste sub tirania eului ce-si aminteste. O violare de expectativa sau un eveniment mai putin placut e de ajuns sa anihileze un val de amintiri placute.
Aceasta tiranie poate totusi fi infranta. Poate fi declansata o revolutie!
Acum e tot ce avem. Eul experimental poate fi antrenat sa ia fraiele amintirilor. Viktor Frankl spune ca ultima libertate umana este libertatea de a-ti alege atitudinea. Aceasta libertate este libertatea eului prezent. Acest eu din ACUM poate ALEGE sa interpreteze amintirile altfel, poate alege sa dea un cu totul alt sens amintirilor pastrate de eul ce-si aduce aminte.
Antrenarea recunostintei poate oferi un avantaj competitiv pentru ca dreseaza eul amintirilor sa vada viata mai bine. Cand acesta devine mofturos in urma unui eveniment mai putin placut, eul PREZENT poate recruta ajutorul unui jurnal si sa-i arate eului ce-si aduce aminte: “Uite, aici a fost frumos, aici e bine, aici e fericire.”
Gandhi spunea ca exista o suficienta in lume sa satisfaca toate nevoile oamenilor dar nu si lacomia lor. Nevoile sunt acum, sunt in prezent, sunt in domeniul eului ce experimenteaza viata aceasta. Lacomia este apanajul eului ce isi aminteste. Preferinta spre negativ pe care acesta o are il face sa vada lumea cu mult mai neagra decat este, il face sa doreasca cu mult mai mult decat are nevoie in speranta ca poate astfel obtine echilibrul amintirilor.
Cu cat ajungem sa traim mai mult in prezent si mai putin in trecut sau in viitor, cu atat cred ca vom putea fi mai multumiti cu viata pe care o avem. Cu cat punem mai putine conditii pentru fericire cu atat aceasta va fi mai accesibila.
Eul din prezent e atat de usor de multumit. O melodie frumoasa si el este gata sa danseze de bucurie. O floare si simturile-i sunt imbatate. Un zambet vazut ii readuce aminte cum sa zambeasca. Lasat de capul lui nu stie dacat sa faca viata minunata pentru ca asta ii e menirea. Cum dispare tiranul plin de dorinte, cum pleaca putin cu nevoile lui absurde si cu conditiile lui stricte, eul PREZENT scapa de piatra de moara ce-l tine in morcila. Isi poate deschide aripile, poate sa se inalte inapoi spre acasa.
11 replies on “Eul ce simte vs. Eul ce-si aduce aminte”
Foarte frumos articolul :*! Il voi da mai departe 🙂 sa-i bucure si pe altii.
Multumesc Diana!
Omul, cand nu are ce face (nu are familie, copii, sau alte lucruri utile de facut), se apuca de prostii… cauta sa-i asculte pe prostii care, bineinteles, nu au ce face – cum este si nenea asta – decat sa improste lumea cu aberatii. Un sfat, de la un prieten (sunt unul din cei pe care ii cunosti): nu cauta, Pedro, lucrurile inutile, ci cauta rutina cea placuta a vietii, acolo vei gasi ceea ce cauti.
Utilitatea unei idei variaza de la persoana la persoana. Ceva ce pentru tine este inutil (aberatii) pentru mine este util.
Cat despre rutina placuta a vietii, “aberatiile” de mai devreme fac parte din partea placuta a rutinei mele.
Interesant!
Am citit articolul inca de acum o saptamana. Acum ca l-am mai citit o data, dar cu alti ochi, i-am patruns alfel intelesul.
Eul prezent sa preia controlul asupra eului ce-si aduce aminte…….. E mai usor de spus, decat de facut pentru ca intra in joc regretele.
Un ziarist american pe nume Sydney J. Harris spunea: “Regretele provocate de lucrurile pe care le-am facut pot fi ostoite de trecerea timpului; regretele provocate insa de lucrurile pe care nu le-am facut nu pot fi nicicand domolite.”
Aici e problema! Cum facem fata?
“Cea mai mare libertate a noastra este cea de a ne alege singuri atitudinea” – V. Frankl
Frankl – un supravietuitor al Holocaustului – a preferat sa nu ofere adapost in inima sa urii si dezamagirii. A ales acest mod de a reactiona in fata evenimentelor din viata sa.
Frumos! Minunat!
Pentru noi insa muritorii de rand teoria suna bine, practica ridica semne de intrebare!
Diferenta dintre teorie si practica sta in practica. 🙂 Daca nu suntem dispusi sa luam primele trante de la primii pasi facuti pentru a pune in practica ceva… nu va ramane decat teoria. Stiu lucrul acesta pentru ca sunt plin de teorie… prea plin…
Oamenii au karma diferita, se gasesc la nivele diferite in vietile actuale, vin cu experiente si trairi diferite, simt diferit, reactioneaza diferit in fata momentelor, simt fericirea in mod diferit, iau din memorie chestii diferite. Pentru unul peste care a dat masina si l-a lasat paralizat pe viata, experienta poate sa ramana traumatizanta pana moare si sa-l faca legumita si mental. Asa cum pentru altul, poate sa reprezinte renasterea la viata, luarea valului gri de pe ochi (am intalnit asa un caz, absolut inspirant. Omul s-a apucat de facultate, s-a facut preot si lucreaza in spitale, ajuta pacienti care sufera de boli terminale, depresii, dependente de alcool, droguri; copii/persoane molestate sau abuzate . Si o face cu o fericire debordanta. Nu mai zic de impactul asupra mentalului pacientilor lui si a viitorului vietii lor – a familiilor lor, a viitorilor lor copii etc.)
Asa incat, nu sunt mai deloc de acord cu parerea tipului din filmul de mai sus. Opinia mea umila.
Nu stiu cum sa citesc comentariul tau. Prima parte imi lasa impresia ca neaga responsabilitatea, neaga alegerea pe care fiecare dintre noi o avem in fata evenimentelor (karma). A doua parte este exact inversul, demonstreaza ca aceasta alegere exista, demonstreaza ca omul poate alege sa interpreteze cum vrea trecutul in prezent.
Cu ce anume nu esti de acord din ce spune tipul din film? Incerc sa inteleg mai bine ce ai vrut sa spui. 🙂
Face generalizari, da cu ghioga mai exact si are siguranta absoluta ca vorbeste din prisma maselor (chestie imposibila din punctul meu de vedere ca nu nu toti gandesc/simt la fel).
Karma nu inseamna ca esti manipulat de cineva precum o papusica si tu esti lemn tanase, te scalambai ca o frunza in vant.
Karma se face/aduna tocmai prin propria ta responsabilitate/lipsa ei – adunata de-a lungul reincarnarilor.
In functie de bagajul karmic adunat, oamenii reactioneza la fericire/durere in moduri diferite.
(Bineinteles comentariul meu poate sa reprezinte o aberatie pentru cineva care nu crede in reincarnare, insa fiecare dispune de liberul arbitru sa creada in ce alege. Nu ai auzit de expresia “You are what you choose.”?;)
Eu am interpretat generalizararea din prisma analizei statistice dar inteleg cum poate fi interpretata si altfel.
O mica completare care se potriveste aici foarte bine, din Declaratia de Independenta a SUA:
“We hold these truths to be SELF-evident: that all men are created equal, that they are endowed by their Creator with certain unalienable rights, that among these are life, liberty, and the PURSUIT OF HAPPINESS.”
Nu mai traduc ca stiu ca stii limba. 😉
Sublinierile (sub forma de majuscule din “self” si “pursuit of happiness”) imi apartin.