O despartire
by Petre
Vineri l-am ingropat pe tata.
In suferinta din zilele acelea am gasit sustinere in doua citate.
Primul a fost o sustinere din punct de vedere al viitorului omului care a fost tata.
Religia in care am crescut povesteste despre pacat si rascumparare, povesteste despre iad, purgatoriu si rai. Standardele pe care le ofera oamenilor sunt atat de ridicate incat pentru cei mai multi moartea reprezinta o trecere in suferinta. Ori in suferinta vesnica a iadului ori intr-o suferinta vremelnica, daca mortul a reusit sa implineasca o parte din ritualuri. Tot ce auzi la inmormantari tine de speranta in indurarea unui Dumnezeu ce ar trebui sa fie iubire infinita.
Tata a murit fara sa mai apuce sa se spovedeasca, fara sa primeasca si de data asta maslu. Pronostic sumbru si neexprimat de sujitorii religiosi mai interesati de ritualurile lor decat de om.
Yoda a spus “Fiinte luminoase suntem, nu materia asta bruta.” Am avut mai multa alinare din partea acestui citat decat din partea tuturor imnurile cantate la inmormantare. Mi-am cunoscut tatal suficient de bine si, in ciuda tuturor greselilor pe care le-a facut, constient sau inconstient, stiu ca locul lui e in lumina, parte din lumina.
Al doilea citat m-a ajutat sa trec prin toata suferinta din acele zile mai usor. Pas cu pas.
Momentul prezent nu este niciodata insuportabil. Ce crezi ca o sa se intample in urmatoarele cinci minute sau in urmatoarele cinci zile este ce te duce la disperare. Nu mai trai in viitor. – Anthony de Mello
Maestru mi-a fost si de data aceasta aproape. Cuvintele lui m-au ajutat sa fac pasii de la corpul rece al lui tata la secretariatul spitalului, de la secretariat la morga. M-au ajutat sa vad frumusetea zilei de vineri in timp ce o sprijineam pe mama in drumul spre cimitir. M-au ajutat sa trec, pe rand, prin fiecare moment prin care a trebuit sa trec.
Acum imi aduc aminte de cea mai importanta lectie primita de la tata. A spus ca tot ce a vrut a fost sa ne ofere noua, copiilor, o viata mai buna decat cea pe care a avut-o el. A reusit, cu var si indesat. Mi-a lasat o responsabilitate destul de mare de a oferi si eu, la randul meu, o viata mai buna. Sper sa ma achit de aceasta responsabilitate cel putin la fel de bine pe cat s-a achitat el.
Meister Eckhart spunea ca daca toata viata singura rugaciune pe care o spunem este “Multumesc”, acesta rugaciune ajunge.
Asadar multumesc batrane, multumesc pentru viata mea, multumesc pentru toate lectiile pe care mi le-ai oferit, multumesc pentru exemplul bun pe care l-ai lasat. Multumesc!
(Tata la nunta unchiului Mihai, costumat in baba pentru ca nici una dintre babele veritabile nu a vrut sa iasa sa intampine nuntasii)
peter …
condoleante
eu nu ma exprim nicioadata bine in astfel de situatii
vroiam doar sa-ti spun ca sunt cu tine
Multumesc frumos Olivia.
Zilele astea am realizat cam cat de bogat sunt.
Fii sigur, Petru, ca si el iti multumeste pentru ca existi si pentru ca are de ce sa fie mandru si linistit… acolo unde e… si, mai ales, pentru ca l-ai iubit si ii cinstesti acum memoria! El stie ca exemplul bun pe care ti l-a dat va fi urmat de tine si chiar intrecut!
Dumnezeu sa-ti odihneasca in pace parintele iubit!
Esti mai puternic decat ai crezut, suflet sensibil!
O floare pentru tatal tau si un zambet si o imbratisare pentru tine, Petru drag!
Ana
Multumesc inca o data Ana
Sunt momente in care e nevoie sa privim la ceilalti pentru a vedea reflectata propria putere.
buna Petre,
cu ani in urma, auzeam pe cineva care spunea ca atunci cand iti moare unul din parinti simti un gol imens in suflet si continui sa traiesti fara sa-ti dai seama ca acel gol nu se mai umple. Apoi, moare celalalt parinte…Un alt gol imens…si uite asa devenim mai “saraci”…
Si mie mi-a murit tatal acum un an. Dupa moartea lui, tot trecutul
s-a involburat, au iesit la iveala multe lucruri pe care chiar nu le stiam despre el…Ce tata minunat am avut! A ramas parte din mine.
Am apucat sa-i spun “te iubesc” in ultimele clipe de viata, nu-i spusesem niciodata. Ma coplesesc atatea amintiri, acum le gasesc sensul.
Sunt alaturi de tine.
Hai sa le trimitem gandul nostru de iubire!
Eu nu stiu daca am apucat sa-i spun ca-l iubesc dar cred ca asta nu conteaza, nici el nu-si exprima sentimentele astfel. Era o altfel de comunicare.
Ferice de tine ca ai avut un tata ca el. Ferice de tatal tau ca are un fiu ca tine … pt ca mereu vei ramane fiul lui. Era FOARTE mandru de tine! Increderea lui in tine era nelimitata. El stie ca vei reusi sa te achiti de responsabilitatea de a imbunatati si tu viata celorlalti … viata e vesnica prin cei ce raman dupa noi si-si amintesc cu mare drag de noi. Prin amintirile voastre, el va trai vesnic. A fost un om bun, cu suflet mare. Cand uiti sa zambesti, sa-ti aduci aminte cate o poveste sau cate un banc spuse de el sau sa te uiti doar la „baba”… norii se vor imprastia pentru a razbate razele soarelui. De acum aveti un inger care mereu va veghea asupra voastra.
Multumesc Andreea. A fost intradevar un om bun.
Acum mai ramane sa ma achit de datorie.
Un gind cald, Petre, pentru tine. Si Lumina tatalui tau.
Mai presus de orice datorie se afla Dumnezeu. O parte din El e in sufletul tau. Ingrijeste-l, lasindu-l sa simta, deschizindu-l spre Lumina si lasa-te dus de simtirea lui. Pe masura ce isi intelege lectiile despre iubire, iertare, compasiune, judecata, atasament si conditionare, sufletul se trezeste iubind fiecare particica din Dumnezeu.
Am trait durerea asta, de doua ori…Aparent se estompeaza, cu timpul. E o iluzie – durerea nu dispare, ci se transforma in iubire si iertare. Si a lui, si a ta. “Spovedania” o face sufletul cu Dumnezeu, plus/minus mediatori. Plus/minus ritualuri care nu reusesc sa ne “patrunda” in absenta intelegerii lor.
“Pacat” inseamna doar indepartare de la Cale. Calea fiecaruia e unica, cel care iti stie calea e sufletul tau. Dumnezeu, in bunatatea lui, ne da sansa sa invatam. Daca nu reusim din prima lectie, o primim si pe a doua, pina intelegem. Pedepsele nu sint altceva decit interpretarea fricoasa a “repetentiei”. Asa-i, am fost crescuti in frica lui Dumnezeu; lectia noastra e a iubirii de Dumnezeu.
Multumesc Luiza.
N-ai pentru ce, Petre. Cumva, nu vine de la mine, ci prin mine. Nu fac altceva decit sa las sa “curga” ceea ce am primit si eu prin oamenii minunati din jurul nostru.
Acum mai bine de douazeci de ani, cind am trecut prima data prin ceva asemanator, sufletul meu a ales sa se inchida, in loc sa lase suferinta sa-l purifice. Si s-a inchis si mai tare cu fiecare “pericol” constientizat ulterior. Iubirea si durerea au aceeasi frecventa purificatoare…Sufletul inchis le-a simtit pe amindoua ca “pericole” si le-a respins pe amindoua, fara discernamint, ba mai mult chiar: a gresit, judecindu-i pe cei ce ma iubesc ca potentiali “atacatori”. Am platit pacatul asta cu ani de “moarte lucida”, tristete si neiertare a “destinului”. Am inteles, incet, incet si am manifestat si ultima forma de rezistenta, adica “prea tirziu”. Cind am inteles ca sufletul nu cunoaste nici timpul, nici spatiul, m-am trezit multumind pentru toata iubirea pe care o primesc si am primit-o intotdeauna de la Dumnezeu prin lectiile pe care mi le-a daruit si prin oamenii a caror iubire mi-a invatat sufletul.
Iarta-mi, te rog, “logoreea” – asa sint si-am invatat sa ma impac si cu asta, asumindu-mi consecintele.
greu de zis ceva in momente din acestea. un gand bun, Petre.
Stiu cum e. Acum 3 sapt a murit mama unui prieten foarte bun. Am ramas si eu mut.
E mare lucru sa poti lasa la plecare oameni care sa-ti spuna multumesc din tot sufletul si carora sa le lasi frumoase amintiri.
Un gand bun si din partea mea.
Multumesc Cristina
Un gand bun si de la mine.
Multumesc.
Iubind, iertam totul.
Traind, dam lectii si prin contraexemplu.
Murind, amintim celorlalti cat de fragil e firul vietii. Si cat de repede se deapana.
Ai grija de tine.