Azi dimineata am avut o mica epifanie. Am avut o mica ocheada asupra lui Dumnezeu.
Dumnezeu este ceva misterios. Oamenii din cele mai vechi timpuri au fost atrasi de acest mister, mai ales cand au vazut misterul in alti oameni.
Unii indivizi pur si simplu pareau plini de acest mister.
Cunostintele pe care aceste persoane le exprimau, modurile in care le exprimau, erau foarte foarte diferite de ce facea un om de rand.
Intr-o incercare de a intelege mai bine acest mister, oamenii au dezvoltat tot felul de ritualuri de invocare a acestui mister si, uneori, chiar pareau a functiona.
Treptat sau brusc, unii indivizi deveneau plini de mister si incepeau sa vorbeasca altfel, sa se comporte altfel.
Acesti mistici au incercat sa transmita esenta divinului dar aceasta esenta nu poate fi transmisa pentru ca face parte dintr-un alt plan de existenta.
Misticii au lasat cunostinte in urma dar cunostintele respective nu contineau intelepciunea lor. Oamenii citeau sau asculta aceste cunostinte si de cele mai multe ori nu era nimic schimbat in ei. Erau uimiti, impresionati de frumusetea cunostintelor DAR la scurt timp dupa ce erau expusi la ele reveneau la linia de baza. Nimic schimbat.
Rumi exprima foarte bine problema cu absenta misterului din invataturi:
Ratiunea este ca un ofiter cand apare Regelel
Ofiterul isi pierde toata puterea si se ascunde.
Ratiunea este umbra aruncata de Dumnezeu; Dumnezeu este soarele.
Nu am inteles exact citatul acesta pana azi dimineata. Azi dimineata mi-a picat fisa. Cunostintele sunt ca un meniu la un restaurant. Exprima foarte clar ce poate fi comandat de mancare dar, singure, nu hranesc cu nimic. Cunostintele sunt etichete, concepte, ireale.
Actiunea exprima cunostintele. Actiunea hraneste. Actiunea lasa umbra de mai devreme.
Tot Rumi spune:
Vinde-ti desteptaciunea si cumpara uimire.
Desteptaciunea este doar opinie, uimirea este intuitie.
A acumula cunostinte este adesea inutil. Stii foarte multe dar daca la asta se reduce totul, nu contribui cu nimic. Uimirea este alta poveste. Uimirea este curiozitate, cercetare, joaca, descoperire. Un copil plin de curiozitate exploreaza. La inceput nu stia nimic, la sfarsit are un munte de cunostinte. Adultii pierd prea mult din aceasta uimire, din aceasta curiozitate.
Adultii sunt focalizati pe tinte. Un copil ce intarzie la scoala pentru ca se opreste sa cerceteze castanele cazute pe trotuar, “greseste” in ochii adultilor. Tinta era scoala.
Un alt moment in care explorarea, uimirea si descoperirea capata din nou importanta este atunci cand te indragostesti. Fie ca este vorba de o persoana sau de o idee, comportamentul este acelasi. Nu mai judeci “cum trebuie”, incepi sa faci alegeri ce par ilogice celorlalti.
Tot Rumi atrage atentia ca in momentele acestea de trezire, traim cu adevarat:
Lasa indragostitul sa fie dizgratios, nebun, aiurit.
Cineva treaz isi va face griji ca evenimentele se vor termina rau.
Lasa indragostitul in pace.
Genul acesta de descrieri ale Adevarului, genul acesta de “umbre” desi nu sunt egale cu Adevarul il exprima pe cat este uman sa fie exprimat.
Misticii stiu, teologi doar cred ca stiu.
Dar ce are de a face toata povestea aceasta cu ateismul. Ei bine, misterul acesta este o componenta a mintii, ceva ce se intampla in creierul anumitor persoane. Cred ca este un proces cognitiv despre care se stie prea putin.
Poti sa vezi in aceasta manifestare o expresie a divinului sau nu. Frumusetea evenimentlui in schimb ramane. Cum spunea Douglas Adams:
Nu-i de ajuns sa vezi o gradina superba fara sa trebuiasca sa crezi ca sunt zane la capatul ei?
Aceasta “prezenta divina” despre care am incercat sa vorbesc mai devreme cred ca este un fenomen cognitiv insuficient studiat. Acest fenomen cognitiv este prezent atat la misticii diverselor religii cat si la cercetatorii stiintifici. Efectele lui sunt vizibile la Rumi, de Mello, Tagore sau Gibran dar si la Feynman, Sagan sau deGrasse Tyson. Poate intr-o zi o sa-l intelegem mai bine. Pana atunci trebuie sa constientizam ca el exista si eu cred ca este de dorit in viata noastra a tuturor.
