Religia

Religia este o teorie a sensului pe care il are viata.
Sunt mai multe teorii dar, asa cum puncta Tolstoi, sunt doar 3 categorii mari de religii: individuale, comunitare si universale.
La fel cum fiecare dintre noi avem in corpul nostru vestigii ale evolutiei noastre biologice, tot la fel si religiile lumii au vestigii din nivelele anterioare.

Religiile individuale sunt conectate cu dorintele omului, dorintele lui de siguranta, de supravietuire. In acest nivel primeaza “Ce-mi doresc EU!”. Zeii sunt personali si adesea il protejeaza pe individ. Ei au de multe ori reprezentari precise inspirate din mediul inconjurator.

Religiile comunitare reprezinta evolutia religiei unui individ la nivelul grupului. Zeii protejeaza grupul si interesele grupului respectiv. La acest nivel dorintele individuale intra in conflict iar forma de rezolvare a acestei situatii este Justitia. Aceasta, reprezentata de legi ce adesea sunt de provenienta divina, asigura buna functionare a grupului in detrimentul unei parti din dorintele animalice ale fiecarui membru. Zeii acestui nivel devin mai abstracti si mai rar intalniti in realitate. Prezenta lor este adesea explicata conceptual si adesea sunt antropomorfizati.

Religiile universale reprezinta evolutia unei religii de grup spre includerea totului. Barierele ce separau grupurile sunt dizolvate prin constientizarea unei identitati de spirit: suntem toti actori in jocul vietii. In astfel de religii apare constientizarea ca viata este abundenta, mentalitatea de restriste specifica individului si grupului dispare. Dispare si controlul extern, Legea nu mai are putere asupra individului pentru ca acesta, prin constientizarea abundentei, devinde din consumator – creator. Nevoile celor din jur reprezinta oportunitati de a sluji vietii, oportunitati de a face viata minunata, oportunitati de a crea bucurie. Viata individului este in slujba vietii. Zeii dispar pentru ca in prezenta abundentei nu mai este nevoie de protectori. Din inertie spirituala, unii poate reduc ideea divinului la un concept cum ar fi Iubirea sau insasi Viata.

Religiile actuale ale lumii evolueaza o data cu lumea. Trec prin fiecare stadiu indreptandu-se inevitabil spre o celebrare a vietii. Problemele apar atunci cand, de frica schimbarii, chiar si in bine, unele grupari se ingroapa in transee, dispuse sa lupte pentru a prezerva o forma arhaica si depasita. Asa cum unii oameni au preferat sa se izoleze si sa-si urmeze ritualurile lor superstitioase caracteristice unei religii individuale, multe grupari se izoleaza de cursul vietii si isi urmeaza vechile ritualuri caracteristice religiilor comunitare.

Datorita conflictelor create de aceste lupte in transee, multi au renuntat cu totul la religie. Dar chiar daca renunti formal la o religie sau alta, nu poti renunta la religie in sensul ei intim, nu poti renunta la o teorie legata de sensul vietii. Poti sa nu mai folosesti eticheta de religie, poti folosi alte etichete pe care le gasesti mai confortabile, cum ar fi “umanism secular” dar realitate este ca evoluezi spre forma universala a religiei, spre nivelul trei.

Nimeni nu poate opri aceasta evolutie, singurul lucru pe care il poate face cineva este sa o imbratiseze si sa o grabeasca.

Imbratisarea acestei forme duce la un aflux de sens in viata. Trairea congruenta cu principiile unei astfel de religii elibereaza individul si il transforma dintr-un pion gri pe o tabla de sah absurda, intr-un agent al Vietii, un agent al Luminii.

Un astfel de om devine o sursa de bogatie pentru toti cei din jur, o piesa importanta in jocul cel mai frumos al vietii. Cineva denumea acest joc “Cum sa facem viata minunata”.

Si daca o sursa de bogatie sta langa o sursa de bogatie, langa o sursa de bogatie, langa o sursa de bogatie, viata chiar devine minunata.

Haide si tu in acest joc! Ai o inima, esti deja mai mult decat calificat sa-l joci!
Nu lasa reguli vechi de milenii sa te ingradeasca! Fii Liber!

26 thoughts on “Religia

  1. In timp a evoluat, probabil, si gradul de superpozabilitate intre religie si practica religioasa. Pe vremea cind zeii inspirau doar frica, religia era totuna cu ritualul. Pe masura ce a crescut capacitatea de constientizare, religia si-a pierdut menirea de bau-bau colectiv, iar oamenii au inceput ceara divinitatii ajutor, nu numai indurare. Frica s-a transformat, incet-incet, in credinta. Practica religioasa era inca acolo, dar ereticii cautatori de sensuri aveau sa deschida drumul catre intelegerea acesteia si a Legilor universului. Asta a dus la constientizarea faptului ca ritualurile sint o cale, dar nu e singura si nu e neaparat necesara pentru dobindirea linistii sufletesti care releva adevaratele sensuri.
    Si-asa a aparut notiunea de โ€œcale spiritualaโ€, care nu exclude religia ca practica, dar nici nu o include ca si conditie. E alegerea fiecaruia – sintem unici โ€“ si caile noastre la fel si devenim constienti ca relatia personala cu divinitatea se poate exprima liber, fara etichete si reguli impuse de vreo religie.

  2. Poate ca nu practica este invechita pentru noi, ci abordarea ei in maniera “…ca asa se face”. Exista oameni care, avind pregatire medicala si preocupari religioase, au creat o punte intre medicina, psihologie si religie. Obiceiurile si ritualurile religioase capata sens si pentru cei care nu pot sa ia religia ca atare.
    Pentru ceilalti, cei care pot sa practice ceva fara sa se intrebe “de ce?”, religia e o cale. Vorba unuia din maestrii mei – “Nu e bine, nu e rau. Este.” Repet, sintem unici si, inauntrul sau, fiecare stie ce are de facut. Ca exista “bisericosi” neimpacati si nefericiti si “atei” care au o relatie neconstientizata, dar foarte buna cu divinitatea, asta e altceva.
    Calea spirituala si “retetele universal valabile” nu prea se intilnesc. Sintem aici ca sa invatam, si nu avem cum sa stim ce lectii traverseaza cei de linga noi. Iar atunci cind cautam in mintea noastra justificari pentru ceea ce fac, nu ii mai vedem asa cum sint, ci asa cum credem noi ca sint si devin iluzii…”I see you!” – declaratia de dragoste din Avatar – mi s-a parut foarte, foarte graitoare in sensul asta. ๐Ÿ™‚

  3. Relatia noastra cu divinitatea si forma expresiei ei ne definesc. Indiferent daca asimilam o credinta religioasa sau o negam, cred ca sentimentul religios e innascut. Sacrul si profanul, viata religioasa si cea laica se opun si coexista. Daca negam sacrul, daca negam divinitatea, poate ajungem sa credem ca “totul e permis”, asa cum afirma Dostoievski. Oare totul e permis? Suntem liberi daca negam divinitatea sau poate suntem doar singuri? Nimic din afara nu mai determina comportamentul nostru moral? Actionam si ne inventam propriile valori? Omul areligios este convins ca e liber, ca ia singur propriile decizii, sacrul fiind un obstacol in calea libertatii sale, insa chiar noi suntem un obstacol in calea libertatii noastre si daca credinta ne-ar da libertatea…

        1. a fi religios inseamna a crede in zei /dumnezei etc. Chiar daca religia se vrea morala, aduce cu ea niste practici care nu mai au absolut nici o legatura cu lumea in care traim (de ex. interdictia de a folosi prezervativ, interdictia sexului pre-casatorie, si multe alte restrictii – vezi religia musulmana).
          A fi religion nu este echivalent cu a fi moral. Biblia insasi are unele invataturi care tin de morala sau etica, dar in final este un manual de manipulare si supunere a maselor. Si a reusit – reuseste.

      1. adaug aici comentariul lui Petre: peste 90% din populatia din inchisorile americane este profund religioasa. Tarile cele mai beligerante sunt religioase pana in maduva oaselor (vezi Orientul Mijlociu si Africa) si cele mai dezvoltate tari din lume – tarile nordice de exemplu – sunt un exemplu de democratie si evolutie (din toate punctele de de vedere), fiind in acelasi timp cele mai “atee” tari din lume. De unde si pana unde religia implica moralitate? Mai degraba implica frica (de moarte si de ideea ca asta inseamna finalitate si atat), subordonare (fata de zei, de reprezentantii zeilor pe pamant si practic orice mentionat in biblii sau alte carti reprezentative) si implica, partial, ignoranta (nu in sensul peiorativ), la urma urmelor religia te indeamna sa NU pui intrebari, sa nu contesti ceea ce iti este transmis, sa traiesti asa cum ti se spune fara protest, pentru ca “a ta este imparatia cerurilor”). Unde este moralitatea despre care vorbesti?

  4. Exista cateva reguli de bun simt care nu sunt modificabile sau cel putin nu ar trebui “modernizate”, spre exemplu cele zece porunci. Sunt de bun simt.

    Una e religia si alta spiritualitatea.

      1. Stiu eu pe de rost cele 10 porunic (si nu cred in dumnezeu – nici un zeu de fapt). Ceea ce este interesant este ca primele 3 din cele zece porunci (atat la ortodocsi, dar si catolici, iudei etc) se refera la: eu sunt unicul tau dumnezeu, sa nu ai alti dumnezei decat pe mine, supune-te etc. Nu sunt de bun simt deloc, si nu vad de ce am mentine cele 10 porunci ca legi supreme de moralitate. Vorba unui comedian australian: sa nu ucizi, sa nu comiti adulter, respecta-ti parintii etc. Chiar trebuie sa te invete cineva lucrurile astea? Trebuie sa existe un manual care sa interzica asta? Filozofii au adus mult mai multe indrumari pentru o viata morala, care indrumari nu sunt insotite de genocid, omorat cu pietre daca nu te supui sau condamnare la eternitate in iad. Ce anume este asa pozitiv in cele 10 porunci?

  5. Cu aproximatie…nu le stiu mot-a-mot. Sa nu furi, ucizi, comiti adulter, ravnesti la bunul altuia, depui marturie mincinoasa, faci chip cioplit, iei numele lui Dumnezeu in van si inca cateva, nu mai retin (ceva despre ohihna si viata spirituala macar in a 7-a zi si altceva despre alti dumnezei dar nu sunt sigura…).

    Nu tre’ sa le stii perfect, nu despre asta era vorba. Ziceam doar ca nu se pot “moderniza” precum moda. Parerea mea.

    1. Este unul dintre modurile in care societatea incearca sa te manipuleze, prin vinovatie. Incearca sa te faca sa vezi cat mai putin din lumina din tine. Te invata de foarte devreme sa acorzi o atentie mult mai mare la propriile greseli si sa te simti vinovat pentru ele. Greselile sunt normale, prin ele inveti cel mai bine. Ma indoiesc sa fie egoism exacerbat in tine, sau rautate sadica. Cel mai probabil sunt greseli ale caror importanta ai exacerbat-o.

  6. “Nu lasa reguli vechi de milenii sa te ingradeasca! Fii Liber! – “asa ceva spunea si diavolul cand a mers sa-i ispiteasca pe primii oameni…sa nu urmeze poruncile lui Dumnezeu…fii liber…
    Atentie insa! “toate imi sunt ingaduite, dar nu toate imi folosesc”
    da, oricum, Dumnezeu ne-a facut liberi, ne-a dat ocazia sa alegem cum vrem sa traim si unde vrem sa mergem (dupa moarte)…dar ganditi-va bine, totusi…sa nu va dati seama ca ati ales gresit atunci cand va fi prea tarziu…

    1. Eu am o intrebare aici: care dumnezeu? Pentru ca sunt peste 30.000 de zei / dumnezei in lume, in momentul in care spui ca el a declarat asta, trebuie sa specifici, altfel posibil sa fie o confuzie. Fiecare dumnezeu are propriile reguli si restrictii. Diavolul ala de care vorbesti este o creatie a omului (ca si dumnezeul de care vorbesti, oricare ar fi el) si omul si-a facut al naibii de bine treaba de oamenii se supun unor reguli dictate de bunul simt multumita faptului ca exista un zeu sa pedepseasca pe cei care nu o fac. Asa da omenie.

    1. Frumos scris, numai ca eu as exclude ideea de inlocuire a religiei cu o alta forma de religie. De ce trebuie sa vorbim de ideea de religie? Religia implica sacru, magie, etc. Sa vorbim despre umanitate, despre ceea ce ne face sa iubim aproapele – si in nici un caz nu este o carte veche de 2000 de ani si ceea ce ne face oameni. Asta este esenta noastra, in nici un caz credinta, in nici un caz zei creati de oameni pentru a supune alti oameni, in nici un caz condamndarea la eternitatea in flacari.
      Nu cred in nici un zeu / dumnezeu, si am un set de reguli umane pe care le respect, fara sa mi se impuna si fara sa mi se promita o viata eterna in lapte si miere. Eu il numesc bun simt, sau cum zic englezii, common sense. Who need religion, just be human.

      1. Am inceput articolul cu o definitie a cuvantului religie (sensul pe care l-am folosit) si da, se poate folosi un echivalent la “lifeview” sau “lifestance” si se poate evita cuvantul religie cu totul.

        Am preferat sa abordez lucrurile cum le-am abordat pentru ca am vazut o linie evolutiva in toata povestea.

        Cat despre “just be human”…. e atat de simplu… si atat de complex in acelasi timp.

Leave a Comment