Fiecare om din aceasta lume mareata are o sarcina de indeplinit. Restul nu este chiar atat de important atat timp cat nu uiti sarcina. Dar daca iti aduci aminte totul cu exceptia ei, este ca si cum nu ai stiut nimic. – Bab’Aziz
Doar in linistea sufletului poti sa-ti auzi vocea eterna soptindu-ti misiunea. Doar prin misiunea aceea reusesti sa-ti exprimi sufletul.
Oamenii acestei lumi sunt ca trei fluturi in fata unei flacari de lumanare. Primul s-a apropiat si a spus: Stiu despre iubire. Al doilea a atins usor flacara cu aripile si a spus: Stiu cum arde focul iubirii. Al treilea s-a aruncat in inima flacarii si a fost mistuit. El singur stie ce e iubirea adevarata.
– Bab’Aziz
– Hassan… Te-am asteptat.
– Tu ma asteptai?
– Pentru a fi martor la moartea mea.
– De ce eu? Imi este atat de frica de moarte!
– Tocmai de aceea.
– Daca pruncului din intunericul pantecului mamei sale i s-ar spune:
“Afara este o lume cu lumina, cu munti inalti, cu mari intinse, cu campii valurite, cu gradini frumoase inflorite, cu parauri, cu cer plin de stele si cu un soare arzator…si tu, in fata acestor minuni, ramai inchis in acest intuneric…” Cum pruncul nenascut, nu cunoaste aceste minuni, nu ar crede nimic.
Ca si noi, cand suntem in fata mortii. De aceea ne este teama.
– Dar nu poate fi lumina in moarte, pentru ca reprezinta sfarsitul tuturor lucrurilor.
– Cum moartea poate fi sfarsitul a ceva ce nu are inceput? Hassan, fiul meu, nu fi trist in noaptea nuntii mele.
– Noaptea nuntii dumneavoastra?
– Da. nunta mea cu eternitatea.
– Bab’Aziz