Renasterea
by Petre
Trebuie sa fim dispusi sa renuntam la viata pe care am planuit-o, astfel incat sa avem parte de viata ce ne asteapta. – Joseph Campbell
In documentarul Puterea Mitului, Campbell vorbeste despre o decuplare de corpul acesta care este trecator si o recuplare la ce este etern in noi, la ce este dincolo de planul acestei lumi, la ce este dincolo de timp. O recuplare la Dumnezeu.
O recuplare de genul acesta inseamna punerea acestei vieti in slujba la ceva mai mare decat noi.
Schimbarea aceasta de la vremelnic la etern… este disponibila tuturor. Poti sa fii ateu si sa beneficiezi de pe urma schimbarii. Poate elementul mai mare decat tine este Stiinta. O viata in slujba ei are asupra psihicului un efect similar cu a trai viata in slujba lui Dumnezeu.
Eu cred ca vointa Fortei este sa aduca planeta la viata. Cred ca are dreptate de Chardin cand spune ca evolutia relevanta s-a mutat intr-o alta sfera, in noosfera, in sfera acestui invelis de inteligenta ce invaluie pamantul.
Aducerea la viata a acestei planete este ceva in care simt ca se merita sa fiu implicat.
Ce pot face pentru a-mi aduce contributia? Pot vorbi… pot disimina ideile de care ma impiedic. Pot sa exprim modul in care vad eu lucrurile in speranta ca poate astfel va fi aruncata mai multa lumina asupra subiectului.
Dar ce fac… conteaza prea putin! Ce conteaza e ca privesc dincolo de mine si astfel simt ca ma reconectez cu Eternitatea. Si incep sa-l inteleg mai bine pe sfantul ce spune “Când mor pentru mine, atunci înviu la viata de veci.“
Imi place ce se spune in rugaciune…si cred ca doar atunci ‘cand mor pentru mine’ pot invinge inertia sufletului…care pare a fi foarte mare…
Poate sufletul nu are inertie, poate doar mintea are inertie.
Eu ma gandeam ca fac prea putin ,dar daca stai sa te gandesti ca fiecare gand luminos contribuie la schimbarea constientei generale atunci chiar se merita ,plus ca te face mai responsabil cu ceea ce gandesti pentru ca realizezi ca tu un singur om contribui la binele sau raul celorlalti pentru ca la un nivel profund noi atragem exact ce gandim .te conectezi la frica si pesimism asta atragi /te conectezi la speranta si recunostinta profunda a darurilor pe care le primesti -asijdera .ce mai traim intr-un univers holografic si noi putem fii obervatori ai acestei iluzii sau putem sa ne identificam complet cu aceasta lumee a iluziei si sa traim permanent o drama .ps chaplin spunea candva -viata privita de departe e o comedie divina si privita de aproape e o tragedie umana .o zi buna ,mergi pe drumul bun-felicitari.
Multumesc pentru urari…
e un gand caldut si oarecum autosuficient acela ca gandind binele iti aduci si tu picatura de bine in marele ocean al binelui; si ca doar cu atat, ti-ai facut datoria si ai multumit cum se cuvine pentru darurile tale. dar lipseste de aici exact ceea ce ne dorim mai mult: binele pus in opera, obiectivat, palpabil si vizibil. suntem telurici, suntem carne si sange, ne luptam cu gravitatia si cu tirania simturilor, deci e scuzabil daca vrem binele acum si aici, ca entitate concreta in lumea in care suntem acum – lumea concretului.
am simplificat in interesul demonstratiei, am spus ”binele” avand in gand mai multe, inclusiv speranta si recunostinta mai sus pomenite.
iata un caz concret in care mi-ar place sa pot aduce nu un gand luminos, ci ceva mult mai concret: prapadul din Chisinau. ceva real, la doi pasi de noi. oare ce de au nevoie cei de acolo, de un gand luminos, sau de o mana de ajutor? (o mana din aceea murdara, din carne si sange si cu ceva jeg sub unghii…)
aici nu e vorba de politica, sau de propaganda nationalista; ci despre iluzie in lumea iluziei, despre cum sa (nu) te minti, despre ce sa (nu) faci cu darurile.
Nu prea sunt la curent cu ce se intampla in Moldova. Nu ma uit deloc la TV. Am vazut totusi pe net ceva imagini cu protestele.
Am primit si pe messenger chemari (in gluma) sa mergem peste Prut.
Cred ca situatia trebuie sa fie rezolvata de moldoveni. Implicarea directa a Romaniei ar fi un dezastru.
Democratia e “demos kratos” nu “am un frate mare”.
Intotdeauna este bine ca gandurile noastre sa se materializeze in actiuni, altfel nu vom fi decat niste visatori, idealisti pierduti in realitatea ce ne inconjoara.
Practica m-a mai invatat inca un lucru, daca prin felul meu de a fi, prin ganduri, cuvinte, gesturi, reusesc sa arat celor din jur lumina din sufletul meu, ceilalti nu vor ramane indiferenti.
Am observat ca oricat de insensibil ar fi un om la ceea ce tine de spiritualitate, daca reuseste sa vada in cineva roadele ei…usor, usor, va incepe sa se schimbe, va tinde catre lumina pe care a vazut-o, uneori chiar inconstient.
Cred ca un pas important pentru a putea trai intr-o lume mai buna, ar fi sa facem lumina in jurul nostru.
Unii actioneaza, altii vorbesc. Nu trebuie sa uitam totusi ca, pentru anumite persoane, a vorbi inseamna a actiona.
gandul este precursorul faptei.credeam ca s-a inteles,nu am cum sa gandesc bine si sa fac rau si in nici un caz nu ma rezum doar a gandii bine ,luminos, bineinteles -logic -ca pun si in opera ceea ce gandesc , ma implic si in carne ,pana la os pana in ultima fibra sau la ultimul ban ,dar toate astea dupa ce imi pun discernamantul la treaba si imi ascult si intuitia si semnele prezentei divine din mine ,nu asa la intamplare .pentru ca trebuie sa vezi exact pentru ce te sacrifici ,altfel e sacrificiu inutil,La un curs de intelepciune pe care l-am facut de curand ni se punea o intrebare’= daca ati fii pe un rau innotand spre destinul vostru si cineva drag [moldovenii -in cazul de fata] v-ar striga innenuniti de pe margine cerandu-va ajotorul ce a-ti face ,v-ati oprii din destinul vostru ,ca sa-l ajutati ,sau margeti mai departe?raspunsul e naucitor si aidoma cu instructiunile de calatorie cu avionul-In caz de accident mai intai iti pui tu centura si apoi copilului dvs,-deci te salvezi tu ca sa poti sa-i ajuti pe ceilalti asta una apoi tu ajutandu-l pe el iesi de pe linia destinului tau si cine stie cand mai poti sa revii-poate niciodata -si ai ratat tot ,apoi fiecare trebuie sa treca singur prin experientele vietii altfel nu invata nimic ,ci devine dependent de tine -si ceea ce cel mai important vazandu-te pe tine ca mergi mai departe ii dai si lui incredre ca va putea ca trebuie sa aiba curaj sa se avante in raul vietii si sa aiba speranta si incredere in vointa divina.Acum nu mai e ca in trecut ,sant timpuri duferite si mult accelerete ce ne vor innebunii .sper ca m-am facut intelesa .o zi buna tuturor.
Uneori, un gest aparent egoist poate fii cea mai buna alegere.
moldovenii erau doar un exemplu; potrivit momentului si indeajuns de greu. putea foarte bine ca in locul lor sa fie orice alta problema de o anumita seriozitate, pentru care nu e suficienta “actiunea prin inactiune”: salvarea Deltei sau constructia de autostrazi in Romania.
da, mantuirea este o problema strict personala. implinirea destinului tau inseamna doar sa cuceresti ceea ce deja ti s-a dat (inca la nastere), deci e batalia ta cu tine, cu inertia ta, cu intunericul tau, cu gravitatia ta.
in alte cuvinte: acum sunt aici; ce pot face acum, aici?
Sunt de acord cu tine… tot ce vroiam sa punctez e ca actiunea poate lua multe forme. Poate ca as fi vrut sa particip la o actiune organizata de Mai Mult Verde sau de o organizatie similara dar nu pot din cauza serviciului sau din cauza altor angajamente. Pot totusi sa vorbesc despre actiune si datorita faptului ca eu am vorbit e posibil ca altcineva sa faca ceva. Per ansamblu… tot ajunge sa fie facut ceva.
Exact. Doar cu vorbe-n vant si ganduri orientate catre cai verzi pe pereti nu se rezolva nimic.
Ai dreptate!
Gandurile si vorbele nasc o anumita atitudine care nu poate sa nu treaca neobservata.
Decat sa visez la salvarea omenii,prefer sa ajut un om aflat langa mine,decat sa particip la un miting contra distrugerii naturii,prefer sa intretin un spatiu verde.
Ideea e ca nu toti suntem capabili de fapte marete,dar e bine daca reusim sa aducem lumina in jurul nostru.
Fiecare dupa posibilitati.
Daca ar fi doar fapte marete lumea asta nu ar inainta un pas.
Progresul este adus de o multitudine de fapte marunte…
Progresul e adus de actiune si nu de pasivitate sau frica de actiune. Dar marea majoritate se multumesc sa vorbeasca si atat….tiparul teoreticienilor….care sunt in stare sa vorbeasca ore in sir pana la aberatie despre un anumit aspect….dar nu FAC nimic…cand se intalnesc in practica cu actiuni asemanatoare celor dezbatute verbal cu atata patos….dau inapoi spunand ca nu-i de ei sau inventand diverse scuze.
Ai dreptate. Si eu, incerc sa ma motivez sa actionez. Poate fi extrem de dificil uneori… mai ales daca ai o inertie fenomenal de mare.
Mai multe persoane mi-au zis ceva de genul “Just do it!”… poate la ei functioneaza…. la mine nu.
Dupa cum spuneam, incerc sa ma motivez. Mai schimb unghiul din care privesc, mai incerc ceva nou, caut solutii…
De renuntat nu renunt…